Cum se trăieşte în ţara unde plasticul a fost declarat ilegal

Autor: Andra Stroe Postat la 21 august 2019 300 afişări

Vanuatu este un mic stat insular din sudul Pacificului. Are una dintre cele mai stricte interdicţii împotriva plasticului. Pentru a-şi proteja apele, recifurile de corali şi pădurile, în 2018 Vanuatu a interziu folosirea pungilor de unică folosinţă, paiele de plastic şi cutiile de polistiren.

Cum se trăieşte în ţara unde plasticul a fost declarat ilegal
Cum se trăieşte în ţara unde plasticul a fost declarat ilegal

Înainte, în ţară plasticul se folosea în exces, însă după ce s-a dat această lege, pungile de plastic de unică folosinţă au devenit inexistente. O localnică povesteşte, pentru BBC, că în momentul în care s-a dat această lege, oamenii au fost furioşi, mai ales că foloseau pungi de plastic - pe care le primeau gratis de la magazin - cu orice ocazie. Pentru ca legea să fie adoptată, a fost necesar ca grupurile care susţineau această decizie să se întâlnească cu politicienii şi să semneze o petiţie.
Ulterior, producţia de genţi tradiţionale, o alternativă la vechile pungi de cumpărături, a explodat. Cererea fiind foarte mare, acesta a devenit un business şi pentru femeile de la sate, care nu aveau o ocupaţie. Unul dintre factorii care au facilitat interzicerea plasticului în Vanuatu este că toate obiectele sau recipientele din plastic provin din import. Cu toate că educarea cetăţenilor în vederea renunţării la plastic a fost dificilă, locuitorii spun acum că ar fi minunat dacă guvernul ar putea interzice într-un final orice obiect din acest material.
În decembrie, alte şapte produse vor fi scoase în afara legii, printre care: cutiile din polistiren pentru mâncare, plasele pentru alimente şi legume, paharele din plastic şi polistiren, tacâmurile de plastic şi beţele de plastic pentru amestecat. 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
plastic,
declaratii,
vanuatu

Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro

Cum să devii milionar după patru eşecuri Cum să devii milionar după patru eşecuri

După ce a ratat de patru ori startul în antreprenoriat, Cristian Oneţiu a decis să mai încerce o dată. El a pus bazele celei mai mari companii româneşti din industria de vânzări directe, afacere care i-a adus statutul de milionar. Cel mai recent proiect al său este Scale-Up 1000, o platformă prin intermediul căreia şi-a propus să transmită cunoştinţele sale fondatorilor de start-up-uri şi antreprenorilor din noua generaţie. Cum a ajuns în ipostaza de „profesor de antreprenoriat” după lecţia falimentului?

vezi continuarea
ZF.ro
Atenţie! De astăzi, plăţile cu carduri ”sar în aer”.Schimbări majore pentru posesorii de carduri Atenţie! De astăzi, plăţile cu carduri ”sar în aer”.Schimbări majore pentru posesorii de carduri
O resursă EXTREM de valoroasă, pe care românii o au din plin. A devenit al doilea ”aur negru” al planetei. Este una dintre cele mai CĂUTATE substanţe din lume
ProMotor.ro
Cât costă Dacia Duster Black Collector, prima ediţie limitată la 500 de unităţi de la Dacia? - Galerie FOTO Cât costă Dacia Duster Black Collector, prima ediţie limitată la 500 de unităţi de la Dacia? - Galerie FOTO
Şoferul unui Golf este filmat cum repetă o greşeală de mai multe ori. În final provoacă un accident pe E85 - VIDEO
MARTORII din bord care anunţă DEZASTRUL. Orice şofer ar trebui să-i ştie
Descopera.ro
Într-o regiune din Africa există un REACTOR nuclear vechi de peste 2 miliarde de ani. Ce se ÎNTÂMPLĂ acolo Într-o regiune din Africa există un REACTOR nuclear vechi de peste 2 miliarde de ani. Ce se ÎNTÂMPLĂ acolo
O schiţă realizată de da Vinci ULUIEŞTE lumea ştiinţifică. Sunt PRIMELE dovezi scrise - FOTO
Descoperirea care i-a ULUIT pe cercetători. Acest bărbat trăieşte fără 90% din creier. ''Nu credeam că se poate asta''
Go4it.ro
Huawei livrează telefoane fără ANDROID de la Google. Ce se va întâmpla cu telefonul tău HUAWEI Huawei livrează telefoane fără ANDROID de la Google. Ce se va întâmpla cu telefonul tău HUAWEI
HUAWEI a lansat MATE 30 PRO, un telefon de peste 1000 de EURO fără GOOGLE
Android 10 vine pe SAMSUNG! Când va primi update telefonul tău
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.