Cum s-a modificat PIB-ul în trimestrul 1 din 2025

Autor: Laura Buciu Postat la 15 mai 2025 16 afişări

Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 0,2% pe seria brută şi cu 0,5% pe seria ajustată sezonier faţă de acelaşi trimestru din anul 2024.

Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2025.

Seria ajustată sezonier
Produsul intern brut nu s-a modificat în trimestrul I 2025, comparativ cu trimestrul anterior. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2024, Produsul intern brut s-a majorat cu 0,5%.

Serie brută
Produsul intern brut, în trimestrul I 2025, a înregistrat o creştere cu 0,2% comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2024.

Revizuiri
Seria ajustată sezonier a fost recalculată prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2025, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2024, publicată în comunicatul de presă nr. 88 din 10 aprilie 2025. Astfel :
• rezultatele trimestrului I 2024, comparativ cu trimestrul IV 2023, au fost revizuite de la 99,6% la 99,9% ;
• rezultatele trimestrului II 2024, comparativ cu trimestrul I 2024, au fost revizuite de la 100,4% la 100,3% ;
• rezultatele trimestrului III 2024, comparativ cu trimestrul II 2024, au fost revizuite de la 99,9% la 99,8%;
• rezultatele trimestrului IV 2024, comparativ cu trimestrul III 2024, au fost revizuite de la 100,6% la 100,5%;

Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pib,
trimestru,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.