Cum pot rezolva companiile probleme grave ale societăţii?

Autor: Ioana Mihai Postat la 24 aprilie 2012 20 afişări

Pe 15 şi 16 mai va avea loc la Bucureşti a doua ediţie a “European CSR Lessons”, eveniment care aduce în România studii de caz din spaţiul european. Temele de discuţii se vor referi la modul în care companiile pot rezolva probleme grave ale societăţii, ale economiei sau ale mediului înconjurător, prin intermediul practicilor de Responsabilitate Socială Corporativă (CSR).

Autorii Programului ResponsabilitateSociala.ro organizează evenimentul la World Trade Center Bucureşti.Comisia Europeană a anunţat în octombrie 2011 un pachet ambiţios de politici prin care va stimula practicile de CSR în toate statele membre, cu scopul de a recâştiga încrederea consumatorilor în marile companii şi în economia europeană. Măsurile din acest pachet merg de la accesul la achiziţii publice, până la obligativitatea companiilor de a-şi raporta impactul (pozitiv sau negativ) asupra societăţii, a comunităţilor locale şi asupra mediului.

Dragos Dehelean, coordonatorul Programului ResponsabilitateSociala.ro, declară: "Măsurile anunţate de Comisie sunt foarte clare si vor avea un efect major asupra companiilor din Romania, in calitate de stat membru. Insa pentru ca efectele sa fie pozitive, economia si societatea romaneasca trebuie sa fie pregatite. De aceea, in 2012 este cu atat mai important ca atat decidentii din companii, cat si liderii de opinie si societatea civila sa inteleaga mai bine importanta practicilor de CSR, cu ajutorul unor exemple de succes de pe alte piete europene."

Cele 2 zile de conferinte vor include 4 sesiuni de studii de caz. Acestea vor acoperi o arie larga de subiecte: de la reducerea poluarii, a consumului de energie sau a deseurilor, pana la inovatia in domeniul produselor si serviciilor responsabile, la dezvoltarea comunitatilor locale sau incluziunea categoriilor defavorizate sau a persoanelor cu dizabilitati.

Petru ca studiile de caz sa fie cu adevarat inspirationale, acestea vor fi sustinute de reprezentanti sau invitati straini, dar si locali, ai unora dintre cele mai importante companii multinationale prezente in Romania: Petrom (membra a grupului OMV), BCR (membra a Erste Group), Orange, UniCredit Tiriac Bank (membra a grupului UniCredit), GlaxoSmithKline si Raiffeisen Bank.

Evenimentul se adreseaza in primul rand reprezentantilor sectorului de afaceri din Romania, dar si liderilor de opinie din societatea civila, din mass-media, din mediul academic si cel institutional. Acestia vor putea intra in dialog cu 11 invitati internationali, despre initiativele de CSR pe care le-au derulat, dar si despre tendintele in domeniu, la nivel european.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cum-pot-rezolva-companiile-probleme-grave-ale-societatii-9568223
9568223
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.