Cum arată planul centurii de la Comarnic în viziunea CNAIR: Construită de sicilieni, cu o bandă pe sens şi licitată fără „capete”, condamnată să ajungă drum izolat

Autor: Alina Mihai Postat la 10 decembrie 2017 167 afişări

Acum patru zile, pe 5 decembrie, a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru Centura Comarnic, între poziţiile kilometrice 0 şi 2Ă850. Contractul a fost încheiat cu Asocierea Next Level Europe-Eurostrade-Groma Societa Di Ingegneria pentru suma de 17.043.587,58 lei fără TVA şi are o durată de 31 luni (3 luni proiectare, 4 luni execuţie în teren şi 24 luni garanţie).

Asociaţia Pro Infrastructura a prezentat primele imagini cu planul viitoarei centuri ocolitoare, care va porni din DN1, la actuala intersecţie dintre DN1 şi DC119, respectiv DC1F, va continua pe traseul DC119, rămânând pe un traseu cuprins între Râul Prahova şi calea ferată Bucureşti-Braşov până la capătul tronsonului, în zona de vărsare a Râului Bătrâioara în Prahova. Centura va avea o bandă pe sens, ceea ce în continuare va duce la formarea de blocaje pe Valea Prahovei.

„Deşi este greu, ne străduim să trecem cu vederea criticile vehemente aduse constructorilor pe care mulţi experţi îi văd incapabili să ducă acest obiectiv la bun sfârşit. Ne dorim ca acest proiect să fie finalizat în 7 luni însă, din experienţa actualelor proiecte pe care CNAIR le derulează, încadrarea în termenul contractual se va lovi de realitatea dură a birocraţiei româneşti. Mai mult decât atât, riscăm ca acest drum să devină o "centură muzeu" (ştiţi că deja avem autostrăzi muzeu). Capătul de nord al centurii (km 2 - km 3), care prevede conexiunea cu DN1 şi include două pasaje subterane (unul pe sub magistrala de cale ferată, celălalt pe sub DN1), nu este inclus în contractul proaspăt semnat”, explică Asociaţia Pro Infrastructura.

Cine sunt câştigătorii licitaţiei? Next Level Europe a avut anul trecut un business de 0,5 mil. lei şi a fost înfiinţată în 2015, având în 2016 un număr mediu de angajaţi de 18 persoane, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, iar aceasta este deţinută de Andrea şi Francesco Palla. A doua firmă din consorţiu este Eurostrade SRL care are sediul central în Sicila. A treia firmă, Groma Societa Di Ingegneria, este, potrivit celor de la Digi24 o mică firmă italiană de proiectare, cu până în 10 angajaţi, înfiinţată în 2014.  

Citiţi mai multe pe site-ul Ziarului Financiar

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
comarnic,
centura,
plan,
drum,
licitatie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.