Cum a transformat un inginer îndrăgostit de Delta Dunării o reşedinţă de vară pentru familie într-o pensiune de 10 camere decorată cu elemente tradiţionale din zonă

Postat la 17 septembrie 2019 106 afişări

Cum a transformat un inginer îndrăgostit de Delta Dunării o reşedinţă de vară pentru familie într-o pensiune de 10 camere decorată cu elemente tradiţionale din zonă
Cum a transformat un inginer îndrăgostit de Delta Dunării o...

Delta Dunării i-a cucerit pe unii dintre vizitatorii săi datorită florei şi faunei aparte. Pe alţii i-a convins cu gastronomia cum alta nu-i în România. Există însă şi aceia care au mers în Deltă ca să asculte liniştea şi n-au mai vrut să se vadă plecaţi. Un astfel de exemplu este chiar cel al lui Eugen Octavian şi al soţiei sale Mălina care au găsit o modalitate ce le-a permis să transforme acest paradis natural în reşedinţă - de vară, dar nu numai. Cum? Au deschis în satul Ilganii de Jos, comuna Nufăru, pe braţul Sfântu Gheorghe, la 17 kilometri de Tulcea, o pensiune. Iara.

„Atât eu, cât şi soţia mea suntem iubitori de Deltă, chiar şi înainte să avem pensiunea ajungeam o dată sau de două ori pe an aici“, povesteşte antreprenorul Eugen Octavian, de formaţie inginer. În continuare el lucrează în domeniu, oferind consultanţă şi coordonând proiecte locale şi internaţionale, însă atunci când prinde puţin timp liber fuge în Deltă, unde soţia sa administrează pensiunea Iara.

Merge pentru pensiune, merge pentru peisaje, dar merge şi pentru că e, după cum se descrie chiar el, un „pescar amator înrăit“. Iar aici are ocazia să le facă pe toate, să îmbine şi utilul, şi plăcutul.

Dar cum a ajuns însă un iubitor de Deltă să investească într-o zonă defavorizată din punct de vedere economic, dar favorizată de zeii care i-au dat frumuseţe din plin?

„Îmi amintesc, era o zi de duminică şi discutam cu soţia mea la o cafea. Am întrebat-o cum i s-ar părea dacă am cumpăra un teren în Deltă pe care să ridicăm o căsuţă pentru noi doi, o casă de vacanţă.“ Ea i-a spus atunci că în urmă cu 2-3 săptămâni chiar văzuse un teren de vânzare într-un ziar, a căutat anunţul şi i l-a arătat. „Am sunat la numărul respectiv de telefon, ne-a răspuns cineva din Constanţa şi de acolo lucrurile s-au desfăşurat cu o viteză uimitoare.“

Terenul era (este) amplasat pe braţul Sfântu Gheorghe, la 17 kilometri de Tulcea, la apă. Poziţia era bună, dar ca stare naturală, acolo era mlaştină. Mai mult, avea apă trasă din sat, dar în rest nimic altceva. L-au cumpărat totuşi.

Iar ideea unei case de vacanţă a crescut, s-a dezvoltat în altceva.

„Era anul 2013 când ne-am întâlnit cu nişte prieteni şi am discutat despre posibilitatea de a ridica o pensiune în Deltă, apelând şi la fonduri europene. Ne-am gândit că avem avantajul că atât eu, cât şi soţia mea suntem ingineri şi am lucrat pe proiecte naţionale şi internaţionale, deci ştim direcţia lucrurilor.“

Au lucrat toată partea de inginerie cu un arhitect din Tulcea care le-a sesizat şi primul obstacol dintr-un şir mai lung ce avea să urmeze. Iniţial antreprenorii cumpăraseră 1.500 mp de teren, dar luaseră decizia că vor o pensiune cu 10 camere şi au aflat atunci că au nevoie de 300 mp de teren pentru amprenta la sol a clădirii, deci de o suprafaţă mai mare în total.

Cititi mai multe pe www.https://da.zf.ro

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
delta,
pensiune,
dunare,
transformare
​„Să vin la Bucureşti a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o” ​„Să vin la Bucureşti a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o”

La fel ca în viaţă, în businessul de investiţii cheia reuşitei este să ai dreptate de mai multe ori decât greşeşti. Balanţa a înclinat spre investiţiile care au performat bine pentru Johan Meyer, motiv pentru care a ajuns şi în rolul de manager al Fondului Proprietatea şi CEO al Sucursalei de la Bucureşti pentru Franklin Templeton, din care administrează active de peste 2,5 miliarde de dolari.

vezi continuarea
ZF.ro
Secretul succesului în afaceri: Cum poţi câştiga când toată lumea pierde Secretul succesului în afaceri: Cum poţi câştiga când toată lumea pierde
SECRETUL în business. Primul lucru la care trebuie să te uiţi înainte să faci orice mişcare
ProMotor.ro
Acestea sunt primele imagini reale cu noul Volkswagen Golf 8 - interior şi exterior Acestea sunt primele imagini reale cu noul Volkswagen Golf 8 - interior şi exterior
Acest pictorial îţi semnează direct cererea de divorţ - Galerie foto incendiară
Prima maşină fără şofer din România, accident spectaculos în Botoşani - VIDEO
Descopera.ro
Descoperire URIAŞĂ depre controversata Planetă X, considerată ''Raiul Extratereştrilor'' Descoperire URIAŞĂ depre controversata Planetă X, considerată ''Raiul Extratereştrilor''
Cea mai mare MINCIUNĂ legată de consumul de CARNE roşie a ieşit acum la iveală. Un studiu de amploare DEZMINTE tot ce s-a spus până acum
Povestea BIZARĂ a „Titanicului Nazist”. Peste 5.000 de oameni au MURIT în chinuri groaznice
Go4it.ro
Google dezvăluie MOTIVUL pentru care telefonul tău cu Android se descarcă prea repede Google dezvăluie MOTIVUL pentru care telefonul tău cu Android se descarcă prea repede
15 aplicaţii care ar putea să fie ASCUNSE pe telefonul tău Android. Trebuie DEZINSTALATE imediat
O femeie a primit AMENDĂ de 2.500 lei pentru că nu avea baterie la telefon
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.