Creşteri puternice pe burse după soluţionarea temporară a impasului politic din SUA

Postat la 17 octombrie 2013 31 afişări

Bursele din Statele Unite şi Asia au crescut puternic după ce Congresul american a deblocat activitatea guvernului şi a ridicat plafonul datoriei de stat, cel puţin până la începutul anului viitor, evitând astfel riscul unui default (încetare de plăţi) al Statelor Unite.

Creşteri puternice pe burse după soluţionarea temporară a impasului politic din SUA

 Înţelegerea a trecut miercuri de cele două camere ale Congresului cu majorităţi semnificative: 81 de voturi "pentru", faţă de 18 "împotrivă" în Senat, respectiv 285 "pentru" şi 144 "împotrivă" în Camera Reprezentanţilor, potrivit Bloomberg.

Partidul Democrat, aflat la putere, are majoritatea în Senat, iar Partidul Republican controlează Camera Reprezentanţilor.

Preşedintele Barack Obama a promulgat rapid acordul, care asigură bugetul până la 15 ianuarie şi suspendă plafonul datoriei de stat până pe 7 februarie.

Astfel, angajaţii guvernului federal trimişi în şomaj tehnic la începutul lunii octombrie pot reveni la lucru începând chiar de joi, iar Trezoreria poate continua operaţiunile în regim normal, plătind şi refinanţând datoriile statului.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cresteri-puternice-pe-burse-dupa-solutionarea-temporara-a-impasului-politic-din-sua-11528373
11528373
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.