Cosmonautul român Dumitru Prunariu va participa la simpozionul "Omul în spaţiu" de la Praga

Autor: Madalina Cerban Postat la 09 martie 2015 18 afişări

Dumitru Prunariu, preşedintele de onoare al Agenţiei Spaţiale Române, este membru al Comitetului Ştiinţific al Academiei Internaţionale de Astronautică pentru cel de-al 20-lea simpozion "Omul în Spaţiu", una dintre cele mai aclamate reuniuni din domeniul zborului uman în spaţiu şi cercetări conexe.

Evenimentul va avea loc între 29 iunie şi 3 iulie în Praga, Cehia, fiind organizat de Biroul Spaţial Ceh, sub coordonarea ştiinţifică a Comisiei Academiei Internaţionale de Astronautică (IAA) de Ştiinţe Spaţiale ale Vieţii.

Având o lungă tradiţie de aproape 40 de ani, această conferinţă bianuală va crea din nou un forum de discuţii cu privire la probleme şi tendinţe fundamentale şi va dezvolta colaborări prin schimbul de rezultate ale cercetării şi idei, potrivit site-ului Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).

Timp de o săptămână, simpozionul va oferi oamenilor de ştiinţă, cercetătorilor, studenţilor, absolvenţilor şi dezvoltatorilor de instrumente din întreaga lume o oportunitate unică de a prezenta şi evalua cele mai noi progrese, precum şi o perspectivă în explorarea efectelor zborului spaţial asupra organismului uman şi modul în care măsurile de apărare a vieţii pot varia în funcţie de profilul misiunii.

Programul simpozionului include prelegeri în plen şi sesiuni pe o varietate de subiecte, precum şi diverse evenimente sociale.

Dumitru Prunariu, în vârstă de 62 de ani, este al 103-lea om care a ajuns în spaţiu şi a fost ofiţer al Armatei României în perioada 1978 - 2007. El a efectuat pregătirea completă de specialitate necesară realizării unui zbor cosmic în Orăşelul Stelar de lângă Moscova, unde a obţinut, după trei ani, note maxime la examenele finale de calificare, fiind repartizat în echipaj cu cosmonautul rus Leonid Popov.

În decembrie 2011, cosmonautul Dumitru Prunariu a devenit membru de onoare al Academiei Române.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DUMITRU PRUNARIU,
ROSA,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/cosmonautul-roman-dumitru-prunariu-va-participa-la-simpozionul-omul-in-spatiu-de-la-praga-13957547
13957547
comments powered by Disqus
Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu } Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu }

Într-un articol de copertă recent scriam despre viaţa angajaţilor în open space – observam cât de mici sunt spaţiile alocate angajaţilor în birourile din România, cât de greu este să ne adaptăm la obiceiurile colegilor şi cum, de multe ori, simţim nevoia să facem de acasă lucrurile importante pentru muncă. A trecut doar o lună de atunci, iar glumele „colegului de bancă'' au devenit amintiri, iar open space-ul pare să fi intrat la capitolul istorie. Ce înseamnă experimentul global al muncii de acasă şi care sunt posibilele urmări ale acestuia?

vezi continuarea
ZF.ro
Faţa nevăzută a tehnologiei: Ce se întâmplă de fiecare dată când cumperi un produs cu cardul. Nu aţi ştiut niciodată asta Faţa nevăzută a tehnologiei: Ce se întâmplă de fiecare dată când cumperi un produs cu cardul. Nu aţi ştiut niciodată asta
Toate planurile au fost date peste cap. Criza care vine din China
Mediafax
Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus
Top 10 ţări care îşi vor reveni cel mai rapid la finalul pandemiei de coronavirus, potrivit analiştilor
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.