Concordia: Economia are nevoie de predictibilitate fiscală pentru relansarea investiţiilor. „Nu ne permitem ca 2026 să fie anul stagnării”

Autor: Cristina Bellu Postat la 03 martie 2026 5 afişări

Concordia: Economia are nevoie de predictibilitate fiscală pentru relansarea investiţiilor. „Nu ne permitem ca 2026 să fie anul stagnării”

Economia României a traversat în 2025 unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, cu o inflaţie de aproape 10% – cea mai ridicată din Uniunea Europeană – şi o creştere economică sub potenţial, de doar 0,6%, potrivit raportului anual „Radiografia unei economii sub presiunea deficitelor gemene”, realizat de Confederaţia Patronală Concordia, care reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei locale.

Reprezentanţii organizaţiei avertizează că 2026 va fi un an decisiv pentru traiectoria economiei, în condiţiile în care motorul consumului a încetinit vizibil în a doua parte a anului trecut, iar investiţiile private rămân fragile.

„Avem nevoie de un mediu în care investiţiile private să revină, iar pentru asta este nevoie de predictibilitate fiscală şi de o reducere reală a costurilor care apasă pe firme. 2025 a fost primul an în care motorul consumului s-a oprit. Nu ne permitem ca 2026 să fie primul an în care şi investiţiile private stagnează.", spune Paul Aparaschivei, Director Executiv, Confederaţia Patronală Concordia.

Potrivit raportului, creşterea accentuată a preţurilor din 2025 a fost determinată în principal de două măsuri adoptate într-un interval de mai puţin de 30 de zile: eliminarea plafonării preţurilor la energia electrică în iulie şi majorarea TVA şi a accizelor în august.

Fiecare dintre aceste decizii a adăugat aproximativ două puncte procentuale la rata inflaţiei.

Impactul s-a reflectat rapid în consum. Începând cu luna august, volumul vânzărilor din retail a început să scadă, iar în unele luni declinul a depăşit 4% faţă de perioada similară din 2024. 2025 a devenit astfel primul an din ultimii ani în care consumul privat, principalul motor al creşterii economice, a frânat semnificativ.

Pe zona finanţelor publice, raportul indică o uşoară ameliorare: deficitul bugetar ca pondere în PIB s-a redus pentru prima dată în ultimii trei ani, iar cheltuielile statului au fost mai mici decât cele estimate la rectificarea bugetară.

Cu toate acestea, datoria publică a depăşit pragul de 60% din PIB, iar costurile cu dobânzile au ajuns la peste 3% din PIB. România continuă să se împrumute pe pieţele internaţionale mai scump decât Serbia, un stat care nu este membru al Uniunii Europene şi care nu are rating recomandat investiţiilor. Acesta este un semnal că pieţele nu sunt convinse de stabilitatea finanţelor româneşti, mai arată datele Concordia.

În paralel, deficitul comercial rămâne cel mai ridicat din Uniunea Europeană, pe fondul unui dezechilibru persistent între importuri şi exporturi, inclusiv în sectoare unde România are tradiţional avantaje competitive.

“Cu alte cuvinte, România are un deficit comercial nu pentru că importă bunuri de lux, ci pentru că nu a reuşit să construiască o economie care să urce în lanţul valoric şi exportă materii prime, în timp ce importă produse procesate”, spun reprezentanţii Concordia.

Pentru 2026, organizaţia anticipează o revenire treptată a economiei, susţinută de fondurile europene, de exporturi şi de o eventuală redresare a consumului în a doua jumătate a anului, pe măsură ce inflaţia se stabilizează.

Totuşi, riscurile rămân ridicate. Eliminarea plafonării preţurilor la gaze, expirarea măsurilor privind adaosul comercial la alimentele de bază sau o nouă creştere a cotaţiilor petrolului ar putea pune din nou presiune pe inflaţie.

„2026 nu este un an de revenire, ci un an de testare. România şi-a asumat angajamente clare faţă de Uniunea Europeană privind reducerea deficitului. Credibilitatea acestor angajamente nu se măsoară în declaraţii, se măsoară în cifrele din prima jumătate a anului. Fereastra pentru a corecta traiectoria este îngustă şi se închide pe măsură ce datoriile cresc şi costul lor devine tot mai greu de ignorat.", subliniază Iulian Lolea, Economist Şef, Confederaţia Patronală Concordia.

Concordia reprezintă 20 de sectoare-cheie ale economiei, companii care generează circa 30% din PIB şi au peste 450.000 de angajaţi. Organizaţia este membră BusinessEurope, IOE şi BIAC, fiind singura confederaţie patronală din România afiliată acestor structuri internaţionale.

 


 

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Ce contează la job în 2026? Dincolo de KPI: 25 de idei care schimbă piaţa muncii în 2026

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.