Comisia Europeană se predă în faţa lui Trump: Negociatorii UE ar putea accepta taxe vamale de 10% pentru a evita tarife mai dure
Negociatorii de la Bruxelles speră că, prin acceptarea unui tarif vamal de 10% impus de SUA asupra tuturor exporturilor din Uniunea Europeană, vor putea evita tarife mai mari aplicate maşinilor, medicamentelor şi produselor electronice, notează Yahoo Finance.
Citând oficiali de rang înalt din UE, publicaţia menţionează că oferta adresată Statelor Unite ar veni cu anumite condiţii şi nu ar fi permanentă.
Preşedintele Trump şi alţi lideri mondiali se reunesc în Canada săptămâna aceasta, la summitul anual G-7. Se aşteaptă ca tensiunile din Orientul Mijlociu, generate de atacul Israelului asupra Iranului, să domine discuţiile, alături de un alt subiect fierbinte: comerţul.
Trump le-a spus reporterilor săptămâna trecută că intenţionează să trimită notificări partenerilor comerciali, în care va stabili unilateral nivelurile tarifelor.
„La un moment dat, pur şi simplu vom trimite scrisorile. Şi cred că înţelegeţi despre ce e vorba, spunem: aceasta este oferta, o acceptaţi sau nu”, a declarat preşedintele.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro