Ciucu a mulţumit USR pentru sprijinul faţă de Bolojan. Concluzii despre „criza generată de PSD”

Autor: Daiana Rob Postat la 21 aprilie 2026 8 afişări

Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a mulţumit USR pentru sprijinul acordat faţă de rămânerea în funcţie a premierului Ilie Bolojan, după ce PSD i-a retras votul de încredere în cadrul consultării de luni. Acesta a oferit şi câteva concluzii despre „criza artificială generată de PSD”.

Ciucu a mulţumit USR pentru sprijinul faţă de Bolojan. Concluzii despre „criza generată de PSD”

„Le mulţumesc celor din USR pentru sprijinul pe care îl lau pentru Ilie Bolojan. Cred că este decizia corectă şi încă odată vreau să le mulţumesc pentru această poziţie responsabilă”, a declarat Ciucu, luni seară, după şedinţa PNL de la sediul din Modrogan.

În ceea ce priveşte alianţele electorale sau poziţia politică, prim-vicepreşedintele PNL a precizat că: „cel mai la îndemână ar fi dacă va fi nevoie să ne orientăm către partide sunt cel puţin mai de încredere decât a fost PSD”.

Reamintim că Ciucu a precizat că, în cazul în care PSD iniţiază o moţiune de cenzură, PNL are două variante: trecerea în opoziţie sau crearea unui guvern minoritar „cu USR sau cu UDMR”.

„Nu USR a aprobat această criză, ci PSD”, a mai spus Ciucu, care a mai precizat că retragerea încrederii faţă de premier este „o criză artificială creată de PSD”.

Ciucu a mai spus că PNL va asigura guvernarea şi îl apără pe Ilie Bolojan:

„Nu ne este frică de guvernare, pentru că ceea ce am făcut despre deosebire de PSD, am avut un congres şi am ales un preşedinte de partid care nu a contribuit la deficitul bugetar”, a declarat Ciucu.

El spune că PNL şi-a asumat public vina pentru greşeala de a face coaliţie cu PSD:

„Cred că am fost singurii care, public, ne-am asumat o vină şi am recunoscut că am greşit în momentul în care am fost în coaliţie, atunci, cu PSD, prin acţiunea lui Ilie Bolojan şi prin stilul de guvernare pe care l-a arătat am recunoscut că am greşit şi am făcut tot ce ţine de noi ca să îndreptăm greşelile trecutului”, a declarat Ciucu.

Ciucu acuză social - democraţii că au început să dărâme Guvernul: „Au fost luate o serie de măsuri care au afectat populaţia şi când se ajungă la privilegii, când se ajungă la tăierea risipei şi a cheltuielilor bugetare, inclusiv afaceri în Energie, şi altele, de asemenea, ce s-a întâmplat atunci imediat? Au început să facă maşinaţiuni, să dărâme Guvernul”, a afirmat Ciucu.

Ciucu spune că PNL şi-a asumat o guvernare grea: „Aceasta este diferenţa dintre noi şi PSD. Am recunoscut, am încercat, ne-am asumat o guvernare grea, în momentul în care toţi fugeau de guvernare”.


Viceliderul PNL îi îa apărarea premierului: „Ilie Bolojan s-a asumat-o, după care, în timp ce muncea pentru ţară, în timp ce «scotea cărbunii încinşi din foc, mai prima şi bâte pe spinare». Metaforic vorbind, în fel şi fel de declaraţii pe care le-au regizat permanent”, a spus Ciucu.

Ciprian Ciucu acuză că Daniel Zamfir şi Adrian Câciu, dar şi alţii ca ei, „permanent, tot ce discutam noi în coaliţie, veneau şi dădeau în premierul Bolojan”. „Dacă era ceva bun, ei spuneau (...) prin punctaje că a făcut PSD, dacă era ceva ce presupunea o acţiune mai grea, nu foarte populară, era a lui Ilie Bolojan. Şi de aici a venit perversiunea acţiunii lor, pentru că ei nu au atacat Partidul Naţional Liberal, l-au atacat pe Ilie Bolojan”, a declarat Ciucu.

Ciucu a mai precizat că ceea ce social - democraţii nu şi-au dat seama este că „în momentul în care îl atacă pe Ilie Bolojan, care este preşedintele, ales al partidului nostru, atacă Partidul Naţional Liberal. Deci noi, din punctul meu de vedere, am avut o acţiune morală şi am fost de partea bună a guvernării”, conchide Ciucu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciucu,
psd,
atacuri
COVER STORY. Cât trebuie să câştigi ca să trăieşti (bine) în Bucureşti?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.