Cititorii tabloidului TMZ, înfuriaţi de publicarea unei fotografii cu Steve Jobs slăbit de boală

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 27 august 2011 27 afişări

Tabloidul american TMZ a publicat o fotografie a lui Steve Jobs, cofondatorul Apple, făcută vineri, la două zile după ce acesta şi-a dat demisia din funcţia de CEO al companiei.

Jobs, aflat în prezent în concediu medical, arată foarte slab, tras la faţă şi extrem de fragil, stând în picioare susţinut de o altă persoană care se uită la cameră. Fotografia este semnată de agenţia Pacific Coast News, specializată în poze de vedete.

Din fericire, TMZ nu a făcut comentarii despre aspectul fizic al lui Jobs, abţinându-se de la remarcele răutăcioase sau de prost-gust pe care le face de obicei despre celebrităţile de care e vorba în articolele publicate. Cititorii TMZ s-au indignat însă din cauza publicării pozei, considerând că ea încalcă intimitatea unui om demn de respectul americanilor pentru geniul lui tehnologic.

Reacţii ca "S-au terminat cumva ştirile cu grasa de Kardashian?", "Limitaţi-vă la aventurile lui Lindsay Lohan" sau "Ruşine, retrageţi imediat poza de pe site!" abundă pe site, alături de urări de sănătate pentru Steve Jobs şi reflecţii ca "El a fost, ESTE şi întotdeauna va fi UN GENIU" ori "Steve Jobs, eşti un Thomas Edison al lumii moderne". În fine, alţii au refuzat să creadă că poza e autentică şi i-au acuzat pe autorii ei că s-au folosit de Photoshop ca să denatureze imaginea lui Jobs.

Steve Jobs a demisionat miercuri, după 14 ani petrecuţi la conducerea companiei. "Am spus mereu că dacă va veni o zi când nu voi mai putea să fac faţă sarcinilor şi aşteptărilor ca CEO al Apple, voi fi primul care vă va anunţa", a scris Jobs într-o declaraţie preluată de Bloomberg şi în care îl recomandă pe Tim Cook, fostul director de operaţiuni, drept cel mai potrivit pentru funcţia de CEO. "Din nefericire, acea zi a venit."

Jobs, în vârstă de 56 de ani, se afla în concediu medical din 17 ianuarie. Starea sa de sănătate a constituit obiectul unor speculaţii îndelungate, după operaţia de cancer pancreatic din 2004 şi mai ales după cea de transplant de ficat din 2009. Anul acesta, Steve Jobs a revenit pentru scurtă vreme din concediu în martie, pentru a prezenta ultima versiune de iPad, apoi pentru un dineu pentru liderii din Silicon Valley oferit de preşedintele Barack Obama.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cititorii-tabloidului-tmz-infuriati-de-publicarea-unei-fotografii-cu-steve-jobs-slabit-de-boala-8660111
8660111
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.