Cine sunt cei mai buni platnici din ţară, la credite

Autor: Andreea Tobias Postat la 09 decembrie 2020 97 afişări

Arădenii au cel mai bun scor de credit în ţară, astfel încât să fie eligibili pentru orice tip de împrumut. Ultimul loc e ocupat de cei din Caraş-Severin. Bărbaţii sunt în general mai eligibili.

Cine sunt cei mai buni platnici din ţară, la credite

Deşi îşi doresc locuinţe proprii, tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani obţin cu greu credite mari, precum cel imobiliar, din cauza scorului FICO scăzut.

Scorul FICO este identic cu cel al Biroului de Credit şi este factorul principal care determină dacă solicitantul se califică pentru un credit şi tipul acestuia.

O analiză Volt arată că soluţia cea mai rapidă pentru îmbunătăţirea scorului FICO este accesarea creditelor mici şi plătite la timp.

Scorul FICO este un algoritm folosit la nivel internaţional, în principal de bănci, pentru a stabili gradul de risc al unei persoane care solicită un împrumut, şi este colectat de Biroul de Credit. Acest scor este factorul principal care determină tipul de credit pentru care se califică persoana în cauză. Limitele lui sunt între 300 şi 850 şi este determinat de mai mulţi factori, precum istoricul de plăţi, numărul de interogări al scorului sau numărul total de conturi.

Valoarea medie a scorului FICO în România este de 635, conform unei analize Volt pe un segment de 50.000 de utilizatori ai săi.

Bărbaţii au un scor FICO mai bun în general, cu o medie de 642, în timp ce media scorului pentru femei este de 603.

Persoanele cu venituri mari, de peste 11.000 de lei, au cel mai bun scor FICO, de peste 700, în timp ce persoanele cu un venit lunar net mai mic de 3000 de lei au un scor FICO de 590.

Tinerii au cel mai scăzut scor FICO, de 534, pentru categoria de vârstă 18 – 25 de ani, iar persoanele din categoria de vârstă 41 – 50 de ani au cel mai bun scor FICO, de 684.

Din top 5 judeţe pe ţară, arădenii ocupă prima poziţie, având cei mai buni platnici, cu o valoare medie a scorului FICO de 697, urmaţi de utilizatorii Volt din Ilfov, Bucureşti, Braşov şi Suceava. Pe ultimul loc se situează cei din Caraş-Severin, cu cea mai mică valoare medie a scorului FICO de 473.

„Cei cu un scor FICO ridicat primesc cele mai avantajoase credite. Pentru tineri, care au venituri scăzute în general şi un istoric creditar inexistent, şansele de a accesa un credit de o valoare mai mare, de exemplu un credit imobiliar, sunt foarte slabe. O soluţie rapidă ca să îşi dovedească comportamentul bun de plată şi să-şi crească implicit scorul FICO este accesarea de microcredite, pe care să le plătească la timp. În Volt, ei pot să acceseze microcredite direct din aplicaţie şi apoi să-şi monitorizeze scorul FICO gratuit, fără să-şi afecteze scorul de credit”, spune Radu Ciorbă, fondator Volt.

Cererea de pe piaţa imobilelor a fost în creştere anul acesta. După un an de stat mai mult în casă, românii au experimentat că traiul la comun nu e cel mai comod. Familiile au început să-şi caute locuinţe mai mari, cu interes crescut pentru case pe pâmânt, iar tinerii au început să-şi dorească să se desprindă de casa părinţilor, moment care în 2019 se petrecea abia la 28 ani (date Eurostat). Dacă 41% dintre tinerii români cu vârsta între 25 şi 34 de ani locuiau cu părinţii în 2019, comparativ cu ţări precum Danemarca sau Finlanda unde media este mai jos de 10% sau media UE de 26 de ani (date Eurostat), anul acesta a forţat cu siguranţă procentul să scadă în contextul unei viitoare revigorări economice.

„În funcţie de valoarea creditului, scorul FICO poate creşte cu 10 – 20 de puncte. Totuşi, e important ca tinerii şi toţi ceilalţi care urmăresc să-şi crească scorul FICO în acest mod să fie atenţi şi la celelalte condiţii de bază: restul de la alte credite să fie şi ele plătite la timp, să existe o pauză de măcar o lună între creditele accesate şi să aibă un sold de îndatorare de cel mult 30% al liniei de credit. Îi încurajăm pe utilizatorii aplicaţiei să folosească microcreditele în mod inteligent, punctual, atunci când au nevoie, şi să nu se îndatoreze mai mult decât pot returna”, completează Radu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
credite,
volt,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.