Cine este managerul care aduce laptele cu caimac pe mesele românilor

Autor: Andra Stroe Postat la 25 august 2019 338 afişări

„Este foarte important să avem grijă de oamenii cu care lucrăm. Oamenii trebuie respectaţi, iar noi trebuie să lucrăm cu ei cot la cot.”

Cine este managerul care aduce laptele cu caimac pe mesele românilor

Adrian Cocan este manager al brandului Lăptăria cu Caimac, parte integrantă a producătorului de lactate Agroserv Măriuţa, un business cu 134 de angajaţi şi o cifră de afaceri în 2018 de aproape 10 milioane de euro.

El conduce o echipă de 34 de persoane, însă estimează că până la finele anului vor fi în total 50 de oameni. Potrivit lui Adrian Cocan, cel mai dificil moment din cariera sa a venit odată cu criza. „Am încercat antreprenoriatul în 2008 şi 2009, însă până la începutul lui 2010 ambele companii înfiinţate s-au închis. Am revenit apoi în corporaţii pentru a alege cu mai multă atenţie momentul unei iniţiative personale.” În 2014, împreună cu soţia sa, el a luat decizia de a începe demersurile pentru transformarea fermei Agroserv Măriuţa într-un brand cu propria fabrică de procesare. „A fost un moment cheie pentru noi, dar şi un moment plin de creativitate şi muncă în echipă, iar proiectul a presupus o investiţie de peste 5 milioane de euro. Atunci am încheiat activitatea pe care o aveam în multinaţionale şi am început să conturăm proiectul fabricii.” Brandul Lăptăria cu Caimac a avut lansarea în iunie 2018 şi este, spune el, cea mai mare realizare din cariera sa. Din experienţa internaţională a antreprenorului, care este absolvent al SNSPA, secţia Comunicare şi relaţii publice, fac parte o serie de cursuri de specialitate, precum şi realizarea unor proiecte pentru pieţele din Europa de Sud-Est, Orientul Mijlociu şi nordul Africii.

Profilul lui Adrian Cocan a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: De ce în Bucureşti nu se pot organiza mai multe concerte sau evenimente sportive, politice, sociale şi chiar economice. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.