Cinci lucruri pe care le faci doar după ce consumi prea mult alcool

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 23 iulie 2014 187 afişări

Cinci lucruri pe care le faci doar după ce consumi prea mult alcool

Este dovedit ştiinţific dar şi de experienţa celor mai mulţi dintre noi că în exces, alcoolul provoacă probleme.

  1. Trimiţi mesaje fostei/fostului. Poate cea mai mare dramă cu care se confruntă omenirea din vremurile lui Bachus încoace sunt emoţiile amplificate ale unei inimi frânte, arată site-ul desprealcool.ro. Tragedia personală se transformă cu uşurinţă într-un comic de situaţie, direct proporţional cu gradele de alcool ingerate înainte să trimiţi “acel” sms (!). înainte să te apuci să descui uşi demult închise şi să te faci de râs, lasă telefonul acasă sau roagă-ţi un prieten să te ţină departe de el până când îţi revii.
  2. Dansezi ca şi cum nimeni nu te-ar vedea. Din păcate, eul tău abţiguit are grijă ca toată lumea să te vadă! Dacă te găseşti în această situaţie, caută un colţ cât mai întunecat al clubului şi roagă-ţi prietenii să te baricadeze de raza vizuală a tipelor/tipilor ce se uită insistent spre tine. Chiar dacă erai mare breakdancer în trecut, posibilităţile tale de a impresiona pe cineva în acest moment se apropie vertiginos de ZERO. Aşa că cel mai bine te aşezi pe un scaun, schimbi paharul cu o sticlă de apă şi ţii ritmul cu degetele pe masă.
  3. Eşti primul la karaoke. Recunoaşte, dacă nu ai avea o voce ca a lui Adele, nu te-ai sui pe acea scenă nici cu forţa! Altfel stau lucrurile atunci când bei vreo două beri în plus. {i nimic nu este mai dureros pentru prietenii tăi ca atunci când sunt nevoiţi să te tragă din faţa microfonului, în timp ce cânţi ”My heart will go on” a lui Celine Dion.
  4. Eşti primul şi la coadă la shaorma. Spune-o vorbă din popor că atunci când urmezi o dietă pe alcool, pierzi 3 zile într-o zi! Aparent stomacul tău devine duşmanul #1 atunci când ai băut mai mult decât era cazul şi vei face tot ce îţi stă în putere să ataci frontul inamic cu toată artileria de condimente dubioase. Cea mai bună masă dinaintea unei mahmureli este o sticlă de apă şi un somn lung şi, de preferat, fără întreruperi.
  5. Nu ştii când să te opreşti. E demonstrat ştiinţific că, odată ce bei prea mult alcool, renunţi la inhibiţii. Din păcate, renunţi şi la orice raţionament logic, uneori chiar şi la simţul de auto-conservare. Aşa se explică de ce, dacă eşti suficient de neinspirat încât să nu îţi laşi cardul acasă, a doua zi vei da nas în nas cu o mahmureală pe stomacul gol şi cu buzunarele la fel de goale. News flash: toţi acei străini din bar nici măcar nu ştiu cum te cheamă, cu atât mai puţin de ce tot insişti să faci cinste cu următorul rând, şi următorul, şi următorul etc. Păstrează-ţi controlul, altfel adevăraţii tăi prieteni s-ar putea să te uite intenţionat în bar!

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
alcool,
refuz,
prieteni,
stiinta
/actualitate/cinci-lucruri-pe-care-le-faci-doar-dupa-ce-consumi-prea-mult-alcool-12963063
12963063
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.