Cîmpeanu: Am semnat ordinul pentru adaptarea programei pentru examenele naţionale
(adaugă informaţii)
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat vineri că a semnat ordinul prin care programa pentru examanele naţionale din vara acestui an a fost adaptată la „realităţile anului 2020-2021”.
„Am semnat ordinul de ministru pentru adaptarea la realităţi a programei de examene naţionale, Evaluare naţională şi Bacalaureat”, a spus Sporin Cîmpeanu.
Acesta a precizat că ordinul va fi publicat vineri în Monitorul Oficial.
„Această adaptare s-a făcut ţinând cont de realităţile anului şcolar 2020-2021”, a adăugat ministrul.
Sorin Cîmpeanu a precizat că această adaptare vizează tematica de examen, dar că se va încerca prin programul de acţiuni remediale recuperarea cât mai eficientă a tuturor aspectelor cuprinse în programele şcolare.
„Adaptarea s-a făcut în mod deosebit asupra a ceea ce s-a predat de când şcoala a intrat în online, deci acolo s-a restructurat cel mai puternic tematica de examen. Tematica cuprinde până la 4 ani de materie şi la Evaluare şi la Bacalaureat”, a mai spus ministerul.
El a dat exemplul elevilor aflaţi acum în clasa a VIII-a, a căror programă a fost adaptată ţinând cont de faptul că materia din semestrul doi al clasei a şaptea şi semestrul 1 al clasei a opta a fost predată online.
Potrivit calendarului publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, Evaluarea Naţională va avea loc în perioada 7 iunie-4 iulie, iar Bacalaureatul între 31 mai şi 9 iulie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













