​Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea lansează un avertisment serios pentru investitori: printarea de bani va duce la prăbuşirea sistemului financiar

Autor: Andrei Chirileasa Postat la 31 ianuarie 2013 22 afişări

Paul Singer, şeful Elliott Management şi unul dintre cei mai influenţi manageri de bani din SUA, lansează un atac dur la politica băncilor centrale de a printa bani pentru a stimula revenirea economică şi avertizează că aceasta ar putea avea ca efect prăbuşirea sistemului financiar, cu consecinţe greu de prevăzut la nivelul întregii societăţi.

​Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea lansează un avertisment serios pentru investitori: printarea de bani va duce la prăbuşirea sistemului financiar

Paul Singer, şeful Elliott Management şi unul dintre cei mai influenţi manageri de bani din SUA, lansează un atac dur la politica băncilor centrale de a printa bani pentru a stimula revenirea economică şi avertizează că aceasta ar putea avea ca efect prăbuşirea sistemului financiar, cu consecinţe greu de prevăzut la nivelul întregii societăţi. Singer conduce de 35 de ani firma Elliott Management, unul dintre cei mai mari administratori de fonduri de hedging din SUA, cu active de peste 21 de miliarde de dolari. Elliott este şi cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea (FP), deţinând peste 15% din capital. Paul Singer şi-a făcut un renume de "vultur" al pieţelor financiare, după ce a reuşit să stoarcă de bani ţări precum Argentina sau Congo.

Cititi mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cel-mai-mare-actionar-al-fondului-proprietatea-lanseaza-un-avertisment-serios-pentru-investitori-printarea-de-bani-va-duce-la-prabusirea-sistemului-financiar-10536301
10536301
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.