Ce voiam să fiu, ce am ajuns. Astăzi, Aviva Vita, director executiv administrativ Vitacom: „În copilărie, îmi doream să fiu pilot”

Autor: Ioana Matei Postat la 01 septembrie 2022 465 afişări

Ce voiam să fiu, ce am ajuns. Astăzi, Aviva Vita, director executiv administrativ Vitacom: „În copilărie, îmi doream să fiu pilot”

În perioada verii, Business MAGAZIN i-a trimis  pe executivii din România într-o călătorie în timp şi i-a provocat la un exerciţiu de imaginaţie. I-am întrebat ce îşi doreau să devină în copilărie/adolescenţă şi cum cred că ar fi fost viaţa lor într-o astfel de ipostază. Redăm în continuare răspunsurile ce continuă să vină pe adresa redacţiei.

Ce visa să fie în adolescenţă Aviva Vita, director executiv administrativ al importatorului şi distribuitorului de produse electronice Vitacom Electronics din Cluj-Napoca?

„În copilărie îmi doream să fiu pilot – mi se pare că e super cool. Să zbori e distractiv şi este un sentiment uimitor.

Îmi place nespus de mult să călătoresc, să ajung în locuri unde nu mulţi ştiu să ajungă sau să le descopere. Viaţa unui pilot pentru mine înseamnă călătorie. Îmi amintesc încă din copilărie faptul că, pe vremea când sora mea era stewardesă, o vedeam mereu cu bagajul şi ziceam ce stil de viaţă mişto. Îmi visam viaţa o vacanţă continuă.

Idealul mi se părea să ajung în diverse destinaţii, să rămân acolo ore/zile, după care să zbor mai departe şi să pot descoperi frumuseţile lumii. Cred în vorba <<călătoria nu este niciodată o chestiune de bani, ci de curaj>>. Este important să ducem cu noi doar ceea ce putem purta mereu cu noi: limbi cunoscute, ţări cunoscute şi oameni cunoscuţi – astfel se pot contura amintirile şi trăirile.

Îmi doream să fiu deasupra norilor, privind peste orizont, văzând un apus de soare de la 38,000 ft. Nu este nimic pe pământ mai frumos decât priveliştea din aer.

Cum ar fi fost viaţa mea într-o astfel de ipostază? Frumoasă, cu siguranţă, însă consider că mi-am atins visul într-un alt mod. Şi acum sunt pilot, însă pilot pentru echipa mea. Şi acum avem o destinaţie, o echipă, distanţă de parcurs. Călătorim prin proiectele pe care le avem, trăim noi experienţe prin inovaţie, după care aterizăm şi o luăm de la început, către altă destinaţie. Destinaţia în sine nu este un loc, ci un nou mod de a vedea lucrurile.”

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.