Ce transmite Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, în cea mai neagră zi de la începutul pandemiei

Autor: Laura Buciu Postat la 07 octombrie 2020 31 afişări

Ce transmite Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, în cea mai neagră zi de la începutul pandemiei

Sistemele medicale încă rezistă, dar recomandarea este aceea de a nu fi forţate, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. Acesta a spus că trebuie respectat personalul medical, care este în prima linie de 7 luni, şi respectate, de asemenea, regulile sanitare.

Nelu Tătaru a spus, într-o declaraţie de presă, că 612 persoane sunt în terapie intensivă, iar dintre acestea, 199 se află pe ventilaţie mecanică invazivă.

„Menţinem acelaşi trend ascendent în pofida acelor rigori sau acelor precauţii pe care le-am impus şi care trebuie respectate în vederea limitării şi scăderii numărului de cazuri noi prin transmiterea în comunitate. Revin cu aceleaşi solicitări pe care le-am făcut şi în ultima perioadă, de a respecta aceste restricţii”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul a precizat că se vor face evaluări încrucişate la DSP-uri şi spitale pentru vedea dacă există capacitate pentru fiecare dintre ele să acorde asistenţă medicală. De asemenea, Tătaru a spus că atunci când se va reveni la sub 1,5 la mia de locuitori rată de infectare, se va reveni asupra restricţiilor.

„Sistemele medicale încă rezistă, dar recomandarea noastră este de a nu forţa aceste sisteme medicale. Am reevaluat şi am relaxat nişte activităţi la 1 septembrie. Acele relaxări s-au desfăşurat în condiţiile unor norme. Acum că însă s-a depăşit acel 1,5 la mia de locuitori şi suntem nevoiţi să restricţionăm unele activităţi. În măsura în care aceste indicatoare vor reveni prin respectarea normelor sub 1,5, vom reveni”, a mai spus ministrul.

Tătaru a făcut apel la populaţie să respecte normele sanitare şi să respecte medicii care sunt de 7 luni în prima linie.

„În Bucureşti şi în cele 226 de unităţi suport covid există capacitatea de a adapta la numărul de cazuri care se adresează spitalelor. Sunt acele capacităţi care trebuie respectate. Personalul medical este acelaşi de acum 7 luni. Este acelaşi care a primit şi 200 de cazuri pe zi şi care primeşte şi 3.000 de cazuri pe zi. Avem un mesaj pentru corpul medical ,care deşi obosit, este în continuare acolo şi acordă asistenţă medicală. Avem, în acelaşi timp, şi un mesaj pentru populaţie: Haideţi să respectăm acele reguli”, a mai spus Nelu Tătaru.

Miercuri s-a înregistrat un record absolut în România în ceea ce priveşte epidemia de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost diagnosticate 2.958 de cazuri, iar 82 de oameni au murit. Una dintre persoanele decedate în ultimele 24 de ore este copil cu vârsta între 10 şi 19 ani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tătaru,
medic,

ALEPH STORY: Dezvoltatorii vor lua în vizor hotelurile vechi pentru a le demola şi pentru a dezvolta hoteluri şi blocuri noi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.