Ce spune Rafila despre numărul mare de copii bolnavi de COVID

Autor: Andreea Tobias Postat la 19 ianuarie 2022 35 afişări

Alexandru Rafila dezminte relatările privind numărul mare de copii bolnavi de COVID: „am văzut în spaţiul public diverse afirmaţii legate de creşterea geometrică a numărului de copii infectaţi. Sunt informaţii neadevărate”. Testarea masivă va duce la controlul pandemiei.

Ce spune Rafila despre numărul mare de copii bolnavi de COVID

Alexandru Rafila spune că, în ciuda numărului mare de cazuri, proporţia de persoane internate într-o zi anume este în continuare redusă. Creşterea zilnică a internărilor e de 2 - 3%, ceea ce „poate fi preluată fără problemă de sistemul de sănătate”.

„Am văzut în spaţiul public diverse afirmaţii legate de creşterea geometrică a numărului de copii infectaţi. Sunt informaţii neadevărate. La nivelul zilei de ieri erau 11 copii internaţi la secţia de terapie intensivă, cu 10 mai puţin faţă de ziua precedentă, reprezentând circa 2% din totalul copiilor internaţi. Iar numărul de copii afectaţi şi care erau internaţi în spital era de 338. În mod evident ne preocupă funcţionarea sistemului de sănătate”, afirmă ministrul.

În opinia lui Rafila, abordarea legată de facilitarea testării va duce la controlul pandemiei pentru că un caz diagnosticat şi izolat automat nu va mai transmite boala: „cred că este un mare câştig. Pe de altă parte, o persoană care este diagnosticată de la începutul bolii poate să beneficieze aşa cum trebuie de asistenţă de sănătate din timp şi nu ajunge în stadiu greu controlabil care a dus la mortalitatea foarte mare anterior”.

Acum, faţă de situaţia similară din luna octombrie, când era acelaşi număr de cazuri, mortalitatea este de circa 8 - 10 ori mai mică, adaugă Rafila.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
rafila,
copii,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.