Ce spune Klaus Iohannis, despre compensaţiile pe Agricultură

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 23 martie 2023 53 afişări

Ce spune Klaus  Iohannis, despre compensaţiile pe Agricultură

Comisia Europeană trebuia să ţină cont că România a făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina către restul lumii, spune Klaus Iohannis: „Este regretabil că astfel de abordări ultrabirocratice pun sub semnul întrebării buna credinţă a Comisiei”.

„Situaţia se prezintă la modul următor. Ministerul Agriculturii livrează date Comisiei Europene. Comisia Europeană foloseşte o formulă de calcul fără să negocieze cu nimeni şi acordă anumite ajutoare. E posibil ca datele furnizate de minister să nu fi fost gândite profund, dar nu le-am văzut şi nu pot să le comentez. Este, pe de altă parte, foarte ciudat ca pe aceste speţe să nu se negocieze, să se folosească formule”, spune Klaus Iohannis.

Şeful statului afirmă că .aceste lucruri „nu pot fi rezolvate contabiliceşte”.

„Sunt chestiuni complicate, trebuie să ţinem cont, de exemplu, sau cel puţin Comisia Europeană trebuia să ţină cont că noi am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina către restul lumii. Este regretabil că astfel de abordări ultrabirocratice pun sub semnul întrebării buna credinţă a Comisiei”, încheie Iohannis.

România a obţinut doar 10 milioane de euro din rezerva Uniunii Europene pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de importurile de cereale ieftine din Ucraina, compensaţii inferioare celor obţinute de Bulgaria sau Polonia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
iohannis,
agricultură,
compensaţii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.