Ce spun românii din Marea Britanie după şase luni de la Brexit

Postat la 24 decembrie 2016 1529 afişări

Ce spun românii din Marea Britanie după şase luni de la Brexit

La şase luni de la referendumul privind ieşirea Marii Britanii din UE, efectele sunt resimţite şi de românii aflaţi în această ţară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Brexitul a adus cu sine incertitudine şi nelinişte privind viitorul, privind statutul emigranţilor, iar deprecierea lirei sterline a majorat preţurile şi a scăzut puterea de cumpărare. MEDIAFAX a chestionat doi români despre efectul Brexit, unul care se află de 10 ani în Marea Britanie, şi un student la Oxford, aflat în primul an, şi care a ajuns în această ţară în octombrie.

Claudiu Avram, un român stabilit în Londra de zece ani, şi care a participat la campania Gândul „Romanians adopt Remainians”, a declarat, la şase luni de la referendumul din 23 iunie, că în perioada scursă până acum nu prea s-au făcut paşi concreţi privind ieşirea efectivă a Marii Britanii din UE.

Citiţi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.