Ce se întâmplă cu naşterile în România după criza coronavirusului. Sociolog: „Ne putem uita la fenomene similare, iar cel mai apropiat fenomen este al uraganelor din Statele Unite”

Autor: Ioana Matei Postat la 11 aprilie 2020 477 afişări

Ce se întâmplă cu naşterile în România după criza coronavirusului. Sociolog: „Ne putem uita la fenomene similare, iar cel mai apropiat fenomen este al uraganelor din Statele Unite”

Romulus Oprica, sociolog şi managing partner al firmei BrandBerry, observă că, în mod istoric, după perioadele de criză au urmat creşteri ale natalităţii. Acestea au fost generate însă de creşterile economice de după aceste crize, prin urmare el nu susţine ipoteza conform căreia în contextul incertitudinii actuale ar urma un astfel de scenariu.

În presa internaţională se vorbeşte totuşi despre un posibil boom (Baby Boom) al numărului de copii ce se vor naşte după această perioadă şi există chiar şi un termen atribuit în social media acestei generaţii - „coronials”.

„Peste criza economică care era deja aşteptată de un an s-a suprapus această criză a coronavirusului. Am dubii că vom întâlni un fenomen puternic de tip baby boom”, a spus Romulus Oprica în cea mai recentă ediţie a emisiunii Viaţă de corporatist #izolatladomiciliu.

Un posibil efect de creştere a natalităţii ar fi benefic în contextul în care un studiu publicat la începutul anului arăta că până în 2050, din cauza migraţiei dar şi a scăderii natalităţii, populaţia României ar putea scădea cu 3 milioane de persoane.

Într-un scenariu în care totuşi natalitatea ar fi impulsionată de această perioadă de izolare, sociologul vede o posibilă creştere cu 5% a numărului anual de copii. „Şi Gripa Spaniolă a venit tot după o perioadă de Război Mondial, o perioadă de boom economic, e relativ greu de făcut predicţii - ne putem uita la fenomene similare, iar cel mai apropiat fenomen este fenomenul uraganelor. Dacă ne uităm la cum a crescut natalitatea în Statele Unite după uragane putem spune că ne putem aştepta la un procent de creştere de 5%.”

El subliniază însă că este greu de prezis acum ce se va întâmpla în contextul acesta atipic în care ne aflăm.

Anul trecut, în România s-au născut doar 178.000 de nou-născuţi, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Acesta a fost al doilea an consecutiv cu o scădere record a natalităţii, iar  numărul naşterilor nu a mai depăşit numărul deceselor în nicio lună.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.