Ce scrie presa străină despre protestele din România dinaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 09 noiembrie 2014 305 afişări

Principalele agenţii de presă străine scriu despre manifestaţiile care au avut loc sâmbătă în mai multe oraşe din România, în cursul cărora mii de persoane au acuzat Guvernul că a îngreunat votul românilor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale de la 2 noiembrie.

REUTERS scrie că mii de persoane s-au adunat în oraşe de pe tot teritoriul României pentru a-i susţine pe compatrioţii din străinătate, care au fost "împiedicaţi" să voteze în primul tur. Protestatari din capitală şi din oraşele Cluj şi Timişoara, în vestul ţării, i-au cerut premierului Victor Ponta, clasat primul după turul întâi, să demisioneze, acuzându-l că a eşuat să asigure tuturor cetăţenilor dreptul de a vota.

La Cluj, participanţii la proteste au agitat bannere pe care se putea citi "Dreptul la vot" sau "Solidaritate cu diaspora" şi au strigat "Demisia" şi "România liberă", scrie agenţia.

"O victorie a lui Ponta poate aduce mai multă stabilitate ţării cu 20 de milioane de locuitori, după o recesiune dureroasă şi ani de gâlceavă între el şi Băsescu, dar mulţi afirmă că sunt îngrijoraţi în legătură cu independenţa sistemului judiciar", comentează Reuters.

Agenţia ASSOCIATED PRESS (AP), citată de postul Fox News, notează că acest protest faţă de Guvern, acuzat că ridică dificultăţi în calea votului românilor din străinătate, are loc cu o săptămână înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Români din Paris, Londra, Viena, dar şi din alte ţări au denunţat faptul că nu au putut să voteze din cauza cozilor lungi, pe 2 noiembrie, aminteşte postul american, adăugând că Guvernul a promis vineri să deschidă mai multe cabine de votare şi alte măsuri pentru accelerarea procesului de vot, dar protestatarii consideră că nu este suficient.

Premierul Ponta îl înfruntă pe primarul Sibiului Klaus Iohannis pe 16 noiembrie, mai scrie Fox News pe site, adăugând că "Ponta este favoritul" şi că "în străinătate trăiesc aproximativ două milioane de români".

Postul iranian PRESS TV scrie pe site că "românii au organizat demonstraţii în toată ţara pentru a protesta faţă de limitări ale votului compatrioţilor lor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale", precizând că "aproximativ 10.000 de persoane au ieşit în stradă în întreaga ţară sâmbătă pentru a-şi exprima furia faţă de un număr neadecvat de secţii de votare în ţări ca Franţa, Germania şi Marea Britanie". Rezultatele primului tur cresc posibilitatea ca Ponta să învingă, comentează postul.

Agenţia rusească de presă RIA NOVOSTI afirmă că protestele vizează "proasta organizare a primului tur al alegerilor prezidenţiale", adăugând că protestatarii susţin că mii de români din străinătate nu au putut să voteze pe 2 noiembrie din cauza numărului insuficient de secţii de votare în scrutinul care-l va desemna pe succesorul preşedintelui în exerciţiu Traian Băsescu. "Majoritatea substanţială a alegătorilor din străinătate îl susţine pe Klaus Iohannis (46%), în timp ce Ponta a primit doar 18% din voturi", notează agenţia rusească.

Agenţia BELGA, citată de site-ul Radioteleviziunii Belgiene Francofone (RTBF), şi AGENCE FRANCE-PRESSE relatează că mii de persoane au manifestat sâmbătă împotriva Guvernului, acuzat că a încercat să "împiedice" votul românilor din străinătate în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminica trecută, câştigat de premierul în exerciţiu Victor Ponta.

Numeroşi martori au declarat că mii de români nu au putut să voteze pe 2 noiembrie din cauza numărului insuficient de secţii de votare din ţări ca Franţa, Germania şi Marea Britanie, notează cele două agenţii de limbă franceză.

"Vrem alegeri libere" şi "Ponta, nu uita, tinerii nu te susţin", au scandat manifestanţii, aproximativ 7.000 potrivit Jandarmeriei, adunaţi în Piaţa Unirii de la Cluj (nord-vest).

Aproximativ 1.500 de persoane au cerut demisia premierului în centrul Timişoarei (vest), oraşul în care a izbucnit revolta anticomunistă din decembrie 1989 care a condus la îndepărtarea dictatorului Nicolae Ceauşescu, scrie RTBF pe site. "Astăzi în Timişoara, mâine-n toată ţara", au scandat manifestanţii, la fel ca protestatarii anticomuniştii, în urmă cu 25 de ani, continuă postul, adăugând că sute de persoane s-au adunat, de asemenea, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la Oradea (nord-vest) sau Constanţa (est).

AFP continuă că preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu a îndemnat sâmbătă la demisia ministrului Afacerilor Externe , acuzându-l de "dezinformare". Titus Corlăţean, care a anunţat o mai bună organizare a turului doi în străinătate prin creşterea numărului cabinelor de votare, a afirmat că Ministerul nu poate să creeze secţii de votare suplimentare, deoarece îi interzice legislaţia, ceea ce Biroul Electoral a dezminţit.

Ponta a obţinut victoria în primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 40,44% din voturile exprimate, iar candidatul dreptei Klaus Iohannis a obţinut un scor de 30,37%. Însă Iohannis a obţinut 46% din sufragiile alegătorilor români din diaspora, fiind considerat favoritul dreptei, în timp ce Ponta a obţinut 18%, adaugă AFP.

"Alegerile prezidenţiale din România sunt considerate cruciale pentru această fostă ţară din blocul comunist, în care există temeri puternice cu privire la o acaparare a justiţiei de către puterile politice, în cazul unei victorii a lui Ponta", mai scrie AFP.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/ce-scrie-presa-straina-despre-protestele-din-romania-dinaintea-turului-doi-al-alegerilor-prezidentiale-13517363
13517363
comments powered by Disqus
Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu } Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu }

Într-un articol de copertă recent scriam despre viaţa angajaţilor în open space – observam cât de mici sunt spaţiile alocate angajaţilor în birourile din România, cât de greu este să ne adaptăm la obiceiurile colegilor şi cum, de multe ori, simţim nevoia să facem de acasă lucrurile importante pentru muncă. A trecut doar o lună de atunci, iar glumele „colegului de bancă'' au devenit amintiri, iar open space-ul pare să fi intrat la capitolul istorie. Ce înseamnă experimentul global al muncii de acasă şi care sunt posibilele urmări ale acestuia?

vezi continuarea
ZF.ro
O nouă descoperire schimbă ce ştim despre coronavirus: cum se transmite de fapt virusul O nouă descoperire schimbă ce ştim despre coronavirus: cum se transmite de fapt virusul
Faţa nevăzută a tehnologiei: Ce se întâmplă de fiecare dată când cumperi un produs cu cardul. Nu aţi ştiut niciodată asta
Mediafax
Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus
Top 10 ţări care îşi vor reveni cel mai rapid la finalul pandemiei de coronavirus, potrivit analiştilor
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Experimentul electoral a început. Ordonanța care răstoarnă logica alegerilor a intrat în linie dreaptă Experimentul electoral a început. Ordonanța care răstoarnă logica alegerilor a intrat în linie dreaptă
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.