CCR amână a treia oară decizia în cazul Legii care îi interzice lui Dragnea să facă parte din Guvern

Postat la 04 aprilie 2017 54 afişări

Curtea Constituţională a amânat, marţi, pentru a treia oară, o decizie în cazul Legii 90/2001 care îi interzice liderului PSD Liviu Dragnea să facă parte din Guvern din cauza condamnării definitive cu suspendare, termenul fixat pentru o nouă deliberare fiind 27 aprilie.

CCR amână a treia oară decizia în cazul Legii care îi interzice lui Dragnea să facă parte din Guvern

Astfel, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în luna ianuarie de Avocatul Poporului la Legea 90/2001 a fost amânată, marţi, a treia oară, în condiţiile în care preşedintele CCR, Valer Dorneanu, declara după a doua amânare că aceasta este cea mai grea speţă pe care au avut-o de rezolvat judecătorii CCR.

Dragnea a declarat, în repetate rânduri, că această lege este una „profund neconstituţională”. De asemenea, liderul PSD a subliniat că nu a solicitat funcţia de premier pentru sine, deşi i s-ar fi cuvenit, din cauza acestei legi, el folosind un termen destul de controversat la acel moment, respectiv „deocamdată”.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
amanare,
lege,
dragnea,
caz,
ccr,
decizie,
guvern,
interzicere,
cauza,
lider,
psd,
termen

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.