Roger Federer a urcat pe locul 4 în clasamentul mondial, după ce a câştigat turneul de la Miami

Postat la 03 aprilie 2017 59 afişări

Jucătorul elveţian Roger Federer a urcat două locuri şi se află acum pe poziţia a patra în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), dat publicităţii luni, după ce a câştigat duminică titlul la Miami, turneu de categorie Masters 1000.

Roger Federer a urcat pe locul 4 în clasamentul mondial, după ce a câştigat turneul de la Miami

Federer este la 480 de puncte de ocupantul locului trei, conaţionalul Stanislas Wawrinka, podiumul fiind completat de sârbul Novak Djokovic şi britanicul Andy Murray.

Rafael Nadal a reuşit, de asemenea, un salt de două poziţii, până pe locul 5, la 570 de puncte în spatele lui Federer, chiar dacă a cedat în faţa elveţianului în finala de la Miami, scor 3-6, 4-6.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe Gandul.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.