Carpatica a trecut pe profit în primul trimestru, cu 0,65 milioane lei, dar activele sunt în scădere

Autor: Raluca Ghinea Postat la 08 mai 2015 29 afişări

Banca Comercială Carpatica (BCC) a trecut pe profit în primul trimestru, cu un rezultat de circa 0,65 milioane lei, faţă de o pierdere de aproape un milion lei în perioada similară a anului trecut, în timp ce activele s-au redus cu 0,4%, la aproximativ 3,24 miliarde lei, a anunţat vineri instituţia.

Carpatica a trecut pe profit în primul trimestru, cu 0,65 milioane lei, dar activele sunt în scădere

În primele trei luni ale anului trecut, banca din Sibiu a raportat o pierdere netă de circa 905.000 lei şi active totale de 4,08 miliarde lei, care s-au redus până în decembrie cu 20%, la 3,25 miliarde lei.

Activele financiare disponibile pentru vânzare ale instituţiei de credit controlate de Ilie Carabulea s-au păstrat la acelaşi nivel din decembrie, la 39% din total bilanţ, potrivit datelor raportului financiar trimestrial.

Soldul net al creditelor s-a diminuat cu 1% faţă de finele anului trecut, la 1,026 miliarde lei, dinamică înregistrată şi de portofoliul depozitelor atrase, care s-a ajustat la 2,845 miliarde lei, în urma scăderii dobânzilor acordate. Raportul credite brute/depozite s-a redus de la 50,6% în decembrie la 44,8% în martie.

Rata creditelor neperformante a scăzut anual de la 39% la 30%, în urma curăţării bilanţului în septembrie anul trecut şi martie anul acesta, creditele scoase din bilanţ şi provizionate integral având o valoare de 305 milioane lei.

"Rezultatele din primul trimestru al anului indică viabilitatea modelului nostru operaţional în condiţiile unui mediu nesigur, plin de provocări. Activitatea generează profit şi după încheierea unui an dificil în care au fost bine provizionate credite din portofoliul istoric al băncii. Suntem mulţumiţi că am reuşit să păstrăm excesul de lichiditate în aşteptarea unei decizii cu privire la o infuzie de capital", a declarat într-un comunicat directorul general al Carpatica, Johan Gabriels.

Venitul net din exploatare a scăzut cu 4%, de la 38,47 milioane lei la 36,84 milioane lei. Venitul net din dobânzi s-a redus cu 46%, la 11,27 milioane lei, cel din comisioane cu 13%, la aproape 5,37 milioane lei, însă venitul net din tranzacţionare s-a apreciat cu 18%, la 3,19 milioane lei, iar cel din active financiare disponibile pentru vânzare a crescut de trei ori, la 10,33 milioane lei.

Cheltuielile operaţionale au avansat cu 1%, la 36,18 milioane lei.

Astfel, profitul brut a coborât cu 74%, de la 2,51 milioane lei la 0,65 milioane lei.

Banca avea la finele lunii martie o solvabilitate de 10,1%, doar puţin peste nivelul cerut de BNR, de 10%, şi în scădere de la 10,8% în decembrie. Lichiditatea imediată, în schimb, a urcat uşor, de la 53,9% la 54,6%.

Capitalurile proprii s-au menţinut la 224 milioane lei. Rata rentabilităţii activelor (ROA) se situa la 0,1%, de la -4,9% în decembrie, iar rata rentabilităţii capitalului (ROE) a ajuns la 1,1%, de la -46,3%.

Carpatica a trecut anul trecut pe pierderi, înregistrând un rezultat negativ de circa 170 milioane lei (38,2 milioane euro), de la un câştig de 38,4 milioane lei în 2013, după ce a constituit provizioane suplimentare de 231,6 milioane lei pentru creditele neperformante.

"Continuăm iniţiativele de a asigura economii în ceea ce priveşte cheltuielile operaţionale atât în anul 2015, cât şi în anii următori. Continuăm procesul de identificare de investitori strategici şi colaborăm cu toate

părţile implicate pentru protejarea viitorului băncii. Estimăm că planurile de creştere vor fi finalizate şi publicate în a două jumătate a anului", mai spune Gabriels.

BCC este listată la Bursa de Valori Bucureşti, iar cele mai recente tranzacţii s-au operat la un preţ de 0,0390 lei/titlu, în urcare cu 9,86% faţă de referinţă. La această cotaţie, capitalizarea băncii este de 122,7 milioane lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BANCA COMERCIALĂ CARPATICA,
REZULTATE,
/actualitate/carpatica-a-trecut-pe-profit-in-primul-trimestru-cu-0-65-milioane-lei-dar-activele-sunt-in-scadere-14228196
14228196
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.