Care este materialul al cărui preţ explodează total. Tot mai multă lume are nevoie de el, iar depozitele sunt tot mai mici

Postat la 04 ianuarie 2024 7024 afişări

Care este materialul al cărui preţ explodează total.  Tot mai multă lume are nevoie de el, iar depozitele sunt tot mai mici

Preţul cuprului va creşte cu peste 75% în următorii doi ani, pe fondul întreruperii aprovizionării în sectorul minier şi al cererii mai mari de metal, alimentată de promovarea energiei regenerabile, scrie CNBC.

Cererea în creştere determinată de tranziţia energetică ecologică şi o depreciere probabilă a dolarului american în a doua jumătate a anului 2024 vor împinge preţurile cuprului în sus, potrivit unui raport al BMI, o unitate de cercetare a Fitch Solutions.

Pieţele mizează pe faptul că Rezerva Federală a SUA va reduce dobânzile în acest an, ceea ce va slăbi dolarul şi, la rândul său, va face cuprul  mai atractiv pentru cumpărătorii străini.

În plus, la recenta conferinţă COP28 privind schimbările climatice, peste 60 de ţări au susţinut un plan de triplare a capacităţii globale de energie regenerabilă până în 2030, o mişcare care, potrivit Citibank, „ar fi extrem de optimistă pentru cupru”.

Într-un raport din decembrie, Bank of America Securities a prognozat că obiectivele mai mari de energie regenerabilă ar creşte cererea pentru cupru cu 4,2 milioane de tone suplimentare până în 2030.

Acest lucru ar putea împinge preţul cuprului la 15.000 de dolari pe tonă în 2025, a adăugat raportul, mult mai mare decât vârful record de 10.730 de dolari pe tonă înregistrat în martie anul trecut.

O economie în creştere tinde să stimuleze cererea de cupru, care este utilizat în echipamentele electrice şi în maşinile industriale. Cererea de metal este considerată un indicator al sănătăţii economice.

Alţi analişti văd o perioadă de creştere pentru cupru din cauza întreruperilor din minerit, Goldman Sachs anticipând un deficit de peste jumătate de milion de tone în 2024.

În noiembrie anul trecut, First Quantum Minerals a oprit producţia la Cobre Panamá, una dintre cele mai mari mine de cupru din lume, în urma unei decizii a Curţii Supreme şi a unor proteste la nivel naţional din cauza problemelor de mediu. Anglo American, un producător important, a declarat că va reduce producţia de cupru în 2024 şi 2025, în încercarea de a reduce costurile.

Câştigătorii cursei cuprului vor fi în principal Chile şi Peru, estimează BMI. Ambele ţări au rezerve mari de minerale de tranziţie ecologică, precum litiu şi cupru, care sunt pregătite să beneficieze de creşterea investiţiilor şi de o cerere mai mare de export. Chile deţine aproximativ 21% din rezervele mondiale de cupru.

O ofertă mai mică înseamnă, de asemenea, că noile topitorii de cupru care vor fi puse în funcţiune vor avea o lipsă de concentrate cu care să lucreze, a declarat Wang Ruilin, analist senior pentru cupru la S&P Global.

Minereul de cupru sunt extrase din pământ şi apoi transformate în concentrate de cupru. De aici, acestea sunt trimise la topitorii pentru a fi purificate în cupru rafinat, care stabileşte preţul de referinţă LME

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.