Când se va merge la şcoală în Capitală. Anunţul lui Sorin Cîmpeanu

Autor: Cosmin Pirv Postat la 17 mai 2021 79 afişări

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu susţine că este posibil ca de miercuri elevii să poată merge la şcoală în Bucureşti, indiferent de clasă, dacă aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

Când se va merge la şcoală în Capitală. Anunţul lui Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat luni că ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii de modificare a regulilor după care se pot relua cursurile faţă în faţă se poate publica cel mai devreme luni seara în Monitorul Oficial.

„Nu ar fi raţional să se organizeze o şedinţă CMBSU luni noaptea pentru a anunţa schimbări de marţi dimineaţă. Se va face, probabil, şedinţă la nivelul Municipiului Bucureşti în cursul zilei de mâine (marţi-n.r.), după ce vom avea şi rata de infectare de mâine şi vom avea o confirmare a trendului descendent”, a spus Sorin Cîmpeanu.

În acest context, ministrul Educaţiei crede că este „posibil ca de miercuri să se meargă la şcoală în Bucureşti, fără diferenţiere în funcţie de clasă, daca aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă. Modificarea Ordinului comun de ministru Educatie-Sanatate crează cadrul pentru ca CJSU/CMBSU să poată decide în acord cu ISJ/ISMB şi DSP”.

Sorin Cîmpeanu a mai precizat că în cazul elevilor care prezintă orice simptome specifice, vulnerabilităţi medicale sau alte motive întemeiate trebuie să se asigure accesul online la procesul de învăţământ.

Potrivit datelor oficiale, rata de infectare în Bucureşti a ajuns luni la 0.94 la mia de locuitori, ceea ce plasează Capitala în scernariul verde.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sorin cîmpeanu,
şcoală,
bucureşti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.