BREAKING NEWS După 24 de ani de tranzacţionare, acţiunile OMV Petrom trec de 1 leu în prima şedinţă din 2026, un prag simbolic pentru cea mai mare companie listată la Bursa de Valori Bucureşti
Acţiunile OMV Petrom (SNP) au spart în premieră pragul de 1 leu pe unitate luni, în prima zi de tranzacţionare din 2026, la ora 10:59, marcând un moment cu puternică încărcătură simbolică pentru cea mai mare companie listată la Bursa de Valori Bucureşti şi pentru întreaga piaţă de capital locală.
Depăşirea acestui nivel vine după mai bine de două decenii în care titlurile Petrom au rămas sub borna de 1 leu, prag perceput de investitori drept un plafon implicit încă de la listarea companiei, în 2001. Ultima închidere din 2025, pe 30 decembrie, a fost la 0,995 lei pe acţiune, un maxim istoric la acel moment, astfel că era nevoie de un avans de aproximativ 0,5% pentru confirmarea acestui reper.
Mişcarea din prima parte a şedinţei din 2026 confirmă trendul din ultimele luni ale anului trecut, într-un context în care acţiunile OMV Petrom au câştigat circa 40% în 2025, evoluţie apropiată de cea a indicelui BET, principalul indice al bursei. În plus, compania a distribuit două runde de dividende, cu un randament cumulat estimat la aproximativ 10%, un element-cheie în menţinerea interesului investitorilor.
La nivel de capitalizare bursieră, depăşirea pragului de 1 leu consolidează poziţia OMV Petrom drept cea mai valoroasă companie listată din România, statut preluat oficial de la Hidroelectrica în toamna lui 2025.
Evaluarea este de 62,2 mld. lei.
Din punct de vedere fundamental, analiştii şi brokerii au subliniat încă din 2025 că nivelul de 1 leu este susţinut de mai mulţi factori, în special de proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, considerat unul dintre cele mai importante pariuri energetice din regiune. Chiar dacă finalul de an a adus preţuri mai scăzute la ţiţei şi gaze, la minimele din 2025, aşteptările legate de producţia viitoare şi de fluxurile de numerar asociate sunt deja reflectate, în bună măsură, în evaluarea bursieră.
Pentru o parte dintre investitori, borna de 1 leu are mai degrabă o semnificaţie psihologică decât una strict legată de indicatorii financiari. Tocmai acest caracter simbolic o transformă însă într-un reper major pentru piaţă, mai ales într-un moment în care bursa românească se află la maxime istorice, iar interesul pentru acţiuni a crescut semnificativ în ultimii ani.
Totodată, unii brokeri avertizau că zona de 1 leu ar putea funcţiona, cel puţin pe termen scurt, ca o rezistenţă tehnică, unde presiunea la vânzare să crească, pe fondul marcărilor de profit. Odată depăşit şi consolidat însă, acest nivel ar putea deveni un nou suport pentru evoluţia viitoare a titlurilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












