BMW îşi închide temporar toate fabricile din Europa

Autor: Alex Ciutacu Postat la 18 martie 2020 224 afişări

BMW îşi închide temporar toate fabricile din Europa

Producătorul auto BMW închide temporar toate facilităţile de producţie din Europa, întrucât preocupările legate de siguranţa angajaţilor şi de securitatea lanţului de furnizori au crescut, potrivit FT.

Până acum, atât nemţii de la Volkswagen, cât şi Daimler, compania-mamă a Mercedes-Benz, au anunţat decizii similare.

BMW va închide facilităţile din Germania, Austria, Olanda şi Marea Britanie pentru cel puţin o lună, precum şi linia de producţie din Rosslyn, Africa de Sud.

„Incertitudinea care înconjoară evoluţia la nivel global a impactului coronavirusului face imposibile predicţii financiare exacte pentru 2020 la acest oment”, a transmis Nicolas Peter, CFO al BMW.

Profitul net al BMW a scăzut cu aproape 30% în 2019, în ciuda unor venituri record obţinute pe segmentul SUV-urilor de lux în ultimele trei luni din an, întrucât compania germană a investit miliarde de euro în dezvoltarea de maşini electrice.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.