BCR a încheiat o tranzacţie de 1 miliard lei pentru vânzarea unor credite corporate neperformante

Autor: Raluca Ghinea Postat la 31 iulie 2014 25 afişări

BCR a semnat în iulie o tranzacţie de 1 miliard de lei pentru vânzarea unui pachet de credite neperformante, acordate companiilor şi garantate, în principal firme debitoare în insolvenţă sau executare silită, către un consorţiu de investitori străini şi linii de finanţare disponibile aferente.

Portofoliul de credite neperformante al băncii se ridică la 12,9 miliarde lei, cu o rată de neperformanţă de 29,3% şi o rată de acoperire de 64,5%, în urma urcării provizioanelor cu 29,5%, la 1,3 miliarde lei (292,6 mil. euro).

"BCR administrează un portofoliu de credite neperformante de aproximativ 12,9 miliarde lei, pe care s-a hotărât să-l soluţioneze într-o manieră accelerată, în vederea îmbunătăţirii semnificative a calităţii bilanţului şi performanţei financiare în viitorul apropiat", se arată într-un comunicat al băncii.

Instituţia vizează să-şi reducă soldul de credite neperformante cu 25% până la finele acestui an.

"Costurile de risc care decurg din această operaţiune sunt de aşteptat să depăşească rezultatul operaţional al băncii în anul 2014. Capitalizarea băncii va absorbi cu uşurinţă măsurile de curăţare a bilanţului menţionate mai sus şi va rămâne puternică pentru a sprijini o creştere consistentă în toate liniile de afaceri", se precizează în comunicat.

Provizioanele constituite în prima jumătate a anului au condus banca la o pierdere de 276,6 milioane lei (61,9 milioane euro).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BCR,
CREDITE NEPERFORMANTE,
/actualitate/bcr-a-incheiat-o-tranzactie-de-1-miliard-lei-pentru-vanzarea-unor-credite-corporate-neperformante-13008864
13008864
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.