Banca Mondială zdrobeşte România în cel mai nou raport: Ţara noastră, pe locul 55 la uşurinţa de a face afaceri

Autor: Mihai Gongoroi Postat la 24 octombrie 2019 27392 afişări

Banca Mondială zdrobeşte România în cel mai nou raport: Ţara noastră, pe locul 55 la uşurinţa de a face afaceri

România s-a clasat pe locul 55 în clasamentul privind uşurinţa de a derula afaceri realizat anual de către Banca Mondială, cu trei locuri sub poziţia din raportul de anul anterior şi cu zece sub clasarea din studiul de acum doi ani.

Raportul Doing Business 2020 al Băncii Mondiale analizează 190 de ţări, iar în cazul României se notează ca îmbunătăţiri pentru mediul de afaceri faptul că ţara noastră a scurtat durata înfiinţării unei companii şi că a eliminat cinci taxe plătite de angajator, precum că a modificat şi schema de plătire a contribuţiilor pe muncă.

În general, economiile din Europa şi Asia Centrală înregistrează o dinamică sporită în avântul de îmbunătăţire a mediului de afaceri, prin implementarea unui număr de 56 de reforme, se arată în raportul instituţiei.

„Economiile din Europa şi Asia Centrală continuă să înregistreze un progres semnificativ în stimularea spiritului antreprenorial şi promovarea creşterii economice”, a declarat Santiago Croci Downes, Manager de Program al Unităţii Doing Business, care adaugă că „pe măsura accelerării ritmului reformelor, economiile care au rămas în urmă pot învăţa din bunele practici adoptate de ţările vecine”.

Economiile din Europa şi Asia Centrală se evidenţiază şi prin uşurinţa înregistrării proprietăţii: transferul de proprietate se realizează la un cost mediu de 2,7% din valoarea proprietăţii, aşadar la un cost mai mic faţă de media de 4,2% înregistrată în rândul ţărilor cu venituri ridicate din OCDE.

Raportul ia în considerare zece criterii pentru fiecare ţară: uşurinţa în deschiderea unei afaceri, obţinerea de autorizaţii de construcţii, contractarea utilităţilor, înregistrarea proprietăţii, obţinerea de credite şi finanţări, protejarea drepturilor investitorilor minoritari, plata taxelor, comerţul transfrontalier, aplicarea normelor din contracte şi rezolvarea insolvenţelor.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.