Banca Elveţiei a ajuns la rezerve de cash record, pentru care nu are variante de investiţii

Postat la 29 august 2012 14 afişări

Banca centrală a Elveţiei acumulează cu o viteză record rezerve de bani cash, ajunse în iunie la 365 miliarde franci elveţieni (peste 300 miliarde euro), pe fondul intervenţiilor în piaţă pentru a impune un curs de schimb de 1,2 franci/euro, iar criza limitează semnificativ variantele de investiţii.

Preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB), Thomas Jordan, caută opţiuni pentru utilizarea rezervelor de franci şi de valută prin investiţii sigure, devenite extrem de rare şi scumpe odată cu escaladarea crizei datoriilor de stat din zona euro, potrivit unei analize Bloomberg. "SNB are aceeaşi problemă ca multe fonduri de administrare a activelor. Activele sigure au devenit foarte scumpe. Deci, pentru moment, preferă banii cash, şi nu investiţiile", comentează pentru Bloomberg ursina Kubli, economist la Bank Sarasin, Zurich. Criza datoriilor de stat împinge în jos randamentele celor mai puţin riscante obligaţiuni, precum titlurile de stat germane, astfel că banca centrală a Elveţiei ţine rezervele în cash. Deţinerile de monedă ale instituţiei au crescut cu 50% în perioada martie-iunie, la 365 miliarde franci elveţieni, echivalentul a peste 300 miliarde euro sau 380 miliarde de dolari. Din suma adăugată în cele patru luni analizate, 72% reprezintă depozite cash la alte bănci centrale, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Reglementelor Internaţionale.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
financiar,
elvetia,
rezerve,
cash
/actualitate/banca-elvetiei-a-ajuns-la-rezerve-de-cash-record-pentru-care-nu-are-variante-de-investitii-9995195
9995195
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.