Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi. Ce judeţe sunt vizate

Postat la 02 iunie 2016 325 afişări

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ, în intervalul 02 iunie, ora 13 – 03 iunie, ora 21 şi un cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, în intervalul 02 iunie, ora 16 – 03 iunie, ora 18.

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi. Ce judeţe sunt vizate

 Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că avertizarea cod portocaliu va intra în vigoare joi, la ora 16 şi este este valabilă până vineri la ora 18.

În intervalul menţionat, în judeţele Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani ploile vor avea caracter torenţial şi se vor depăşi local 50 l/mp şi izolat, mai ales în zona de munte, 80...100 l/mp.

Totodată, alte şapte judeţe (Harghita, Covasna, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Galaţi) sunt sub avertizare cod galben de ploi până vineri la ora 21.00. Meteorologii anunţă că se vor înregistra frecvent cantităţi de apă de 15...20 l/mp, iar în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali precipitaţiile vor depăşi 40...50 l/mp.

În paralel, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Buzău, Neamţ, Bacău, Vrancea, Iaşi, Vaslui şi Galaţi, valabilă de joi de la ora 16.00 până sâmbătă la ora 12.00.

INHGA a instituit cod portocaliu de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Olt superior şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna şi Braşov, Buzău bazin superior (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea), Rm. Sărat (judeţele Buzău şi Vrancea), Bârlad superior şi afluenţii săi din judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi, Bahlui – bazin superior – judeţul Iaşi, afluenţii mici aferenţi cursului inferior al Siretului şi cursului mijlociu şi inferior al Prutului (judeţele Vrancea, Galaţi şi Vaslui).

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/avertizare-anm-cod-portocaliu-de-ploi-ce-judete-sunt-vizate-15416853
15416853
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.