Averea uriaşă pe care ar fi avut-o Bill Gates, dacă nu vindea acţiunile de la Microsoft. Ca o comparaţie, suma ar fi similară cu PIB-ul Elveţiei

Postat la 10 noiembrie 2021 291 afişări

Averea uriaşă pe care ar fi avut-o Bill Gates, dacă nu vindea acţiunile de la Microsoft. Ca o comparaţie, suma ar fi similară cu PIB-ul Elveţiei

Bill Gates ar fi avut o avere uriaşă dacă păstra acţiunile la Microsoft. Miliardarul ar fi fost mai bogat decât Elon Musk şi Jeff Bezos la un loc. Ca o comparaţie, suma ar fi similară cu PIB-ul Elveţiei.

Bill Gates a fondat Microsoft împreună cu Paul Allen în 1975. Compania a fost privată timp de peste un deceniu, după care a fost listată la bursă, în 1986.

Pe măsură ce popularitatea calculatoarelor personale a crescut, Microsoft a devenit cea mai valoroasă companie din lume în 1998. La acea vreme, Bill Gates deţinea acţiuni ale companiei în valoare de 2,6 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

Cu toate acestea, Bill Gates a renunţat la poziţia de director general, câţiva ani mai târziu, dar a rămas în consiliul de administraţie al Microsoft pentru încă două decenii.

Abia când a decis să părăsească consiliul de administraţie, în 2020, şi să dedice mai mult timp activităţilor filantropice, el a decis să renunţe la pachetul majoritar de acţiuni şi şi-a redus participaţia la companie la puţin peste un procent.

Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bill gates,
microsoft,
actiuni

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.