Angela Merkel condamnă restricţiile privind imigraţia impuse de Administraţia Trump

Autor: Mircea Olteanu Postat la 29 ianuarie 2017 176 afişări

Cancelarul german Angela Merkel a criticat decizia Administraţiei Trump de a interzice intrarea pe teritoriul Statelor Unite a refugiaţilor şi cetăţenilor din mai multe state majoritar musulmane, spunând că acest măsuri nu sunt justificate de preocupări privind securitatea.

"(Cancelarul) este convins că nici chiar lupta fermă împotriva terorismului nu constituie o justificare pentru indica cu suspiciune oamenii cu anumite origini sau de anumite religii", a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului german.

”Cancelarul regretă interdicţia de intrare impusă refugiaţilor şi a cetăţenilor din câteva state”, a precizat oficialul, care a adăugat că Merkel şi-a exprimat îngrijorarea în acest sens inclusiv în cadrul discuţiei telefonice de sâmbătă cu preşedintele Donald Trump.

Guvernul de la Berlin a anunţat ca va evalua consecinţele pe care le are acest ordin executiv asupra germanilor cu dublă cetăţenie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GERMANIA,
SUA,
IMIGRANŢI

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.