ANGAJĂRI masive pe salarii mari, în plină criză. Ce trebuie să ştiţi

Autor: Ramona Cornea Postat la 16 noiembrie 2020 496 afişări

În total, septembrie 2020 aparatul de stat număra peste 1,24 mil. de salariaţi, în creştere cu mai mult de 15.000 de posturi comparativ cu luna august a anului 2019 şi cu 46.793 faţă de august a 2018, conform datelor de la Ministerul Finanţelor şi a calculelor ZF.

În primele nouă luni ale acestui an, statul avea mai mult de 1,24 milioane de angajaţi, iar cheltuielile cu personalul ajunseseră deja la 80,9 miliarde de lei, în creştere cu 6,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

În total, septembrie 2020 aparatul de stat număra peste 1,24 mil. de salariaţi, în creştere cu mai mult de 15.000 de posturi comparativ cu luna august a anului 2019 şi cu 46.793 faţă de august a 2018, conform datelor de la Ministerul Finanţelor şi a calculelor ZF.

În primele nouă luni ale acestui an, cheltuielile de personal ale statului român ajunseseră deja la 80,9 mld lei, în creştere cu 6,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2019.

Cei 1,24 milioane de angajaţi de la stat reprezintă circa 22% din cei 5,58 milioane de salariaţi activi raportaţi de Ministerul Muncii. Dintre angajaţii din aparatul de stat, 795.534 lucrau în administraţia centrală şi circa 445.000 de angajaţi în administraţiile locale. Cei mai mulţi angajaţi din instituţiile publice sunt în Ministerul Educaţiei, respectiv circa 287.000 de angajaţi şi în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) – circa 126.000 de angajaţi, urmate de Ministerul Apărării Na­ţionale cu aproape 76.000 de angajaţi şi Ministerul Finanţelor, cu aproape 25.000 de salariaţi.

De altfel, numărul angajaţilor buge­tari a evoluat constant în ultimii cinci ani. Dacă în 2015 în sistemul bugetar lucrau 1,18 mi­­lioane de persoane, în primele nouă luni din 2020 numărul lor trecuse de 1,24 mili­oa­ne, cu 60.000 de mai mulţi comparativ cu 2015.

Numărul angajaţilor din aparatul de stat a crescut cu circa 10.000 de persoane de la an la în an în perioada 2015 – 2018, între 2018 şi 2019 creşterea a fost de circa 30.000.

Pe măsură ce creştea numărul angajaţilor, creşteau şi cheltuielile statului cu aceşti angajaţi. În 2015, cheltuielile cu personalul bugetar au fost de 52 mld. lei, echivalentul a 22,3% din veniturile bugetare şi 7,4% din PIB.

În 2019, cheltuielile cu salariile din sistemul bugatar au ajuns la 102 mld. lei, circa 9,8% din PIB, un fond de salarii care aproape s-a dublat în doar cinci ani, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. În criza trecută, cea din 2008-2009, Fondul Monetar Internaţional a obligat România să îşi reducă anvelopa salarială pentru salariile bugetarilor de la 10% din PIB la 7% din PIB. Cu vremea, anvelopa salarială s-a întors la 10% din PIB.

Cheltuielile cu salariile bugetarilor au reprezentat anul trecut 32,8% din toate veniturile bugetului, iar media Uniunii Europene este de 22%. La nivelul Uniunii Europene, ţara care are cele mai mari cheltuieli cu salariile angajaţilor din sectorul public este Danemarca, cu 16% din PIB. La polul opus se află Irlanda, care are cheltuieli salariale de 7,5% din PIB. Bulgaria, Letonia, Spania, Malta şi Estonia au cheltuieli bugetare cu salariile angajaţilor din sectorul public în jurul a 12% din PIB, conform datelor de la Comisia Europeană.

De altfel, Violeta Alexandru, ministrul Muncii, spunea anterior că nu ştie câţi angajaţi are statul cu adevărat.

„Nu că nu ştim astăzi, n-am ştiut niciodată câţi angajaţi sunt în sectorul public. Nu există o centralizare la nivelul ţării cu privire la toţi angajaţii din toate primăriile, toţi angajaţii din toate consiliile judeţene, toate prefecturile, toate companiile“, spunea Violeta Alexandru, ministrul muncii, într-un interviu la un post de televiziune.

Ministrul spunea că nu există o eva­luare într-un singur loc a tuturor angajaţilor din sistemul public pentru că în REVISAL, registrul electronic de evidenţă a salariaţilor, sunt înregistraţi salariaţii din sistemul privat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
minister,
salariati,
criza,
refuz

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.