Andrei Rudeanu, ginerele lui Blaga, arestat preventiv. Decizia este definitivă

Autor: Otilia Ciocan Postat la 29 mai 2015 85 afişări

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, vineri, să menţină sentinţa dată în primă instanţă în privinţa lui Andrei Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, astfel încât acesta va rămâne în arest pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la 600.000 de euro.

Judecătorii CAB au respins contestaţia lui Rudeanu, motiv pentru care ginerele copreşedintelui PNL va fi cercetat în stare de arest preventiv.

Decizia este definitivă.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 22 mai, arestarea preventivă a lui Andrei Rudeanu. În motivarea sentinţei, judecătorii arătau că lăsarea în libertate a ginerelui lui Vasile Blaga ar crea un sentiment acut de insecuritate, generând nu doar "oroare şi revoltă" în societate, dar ar încuraja şi alte persoane să săvârşească acelaşi fapte.

Conform motivării instanţei, lipsa unei "reacţii ferme" a sistemului judiciar şi lăsarea lui Rudeanu în libertate ar induce "perturbări grave ale disciplinei publice", ale respectului faţă de lege, "stimulând temerea colectivă că justiţia nu este eficientă împotriva unor fapte deosebit de periculoase".

Poliţiştii au făcut, în 21 mai, percheziţii în Bucureşti şi Hunedoara, în dosarul în care sunt vizate cinci firme de pază, printre care şi cea a lui Andrei Rudeanu, care ar fi fost implicate în comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, prin înregistrarea în contabilitate de achiziţii fictive de servicii.

"Din investigaţii a reieşit faptul că, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei companii specializate în prestări de servicii de pază ar fi creat un circuit infracţional, format din mai multe societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive", se arăta într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Andrei Rudeanu şi alte persoane au fost audiaţi la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, la finalul percheziţiilor, însă numai ginerele lui Blaga a fost reţinut. Ulterior, procurorii au cerut arestarea preventivă a sa, solicitare admisă de Tribunalul Capitalei.

Surse judiciare au declarat, în 22 mai, pentru MEDIAFAX, că numele copreşedintelui PNL Vasile Blaga apare în dosarul de evaziune fiscală în care este urmărit penal ginerele acestuia, Andrei Rudeanu, respectiv într-o declaraţie făcută în calitate de martor de către şeful firmei de pază Nei Guard, Mihai Neicu, cercetat şi el pentru acelaşi gen de fapte.

Potrivit surselor judiciare, care citează din documente ale anchetatorilor, Mihai Neicu a dat o declaraţie ca martor în dosarul lui Andrei Ionuţ Rudeanu, în care ar fi arătat că ajutorul nemijlocit pe care el personal şi unul dintre administratorii firmei sale i l-ar fi acordat ginerelui lui Vasile Blaga şi implicit companiei sale de pază nou create a venit ca urmare a unei presupuse rugăminţi făcute de Blaga, în anul 2011, referitoare la Rudeanu.

Sursele citate au precizat că anchetatorii redau în documente declaraţia lui Mihai Neicu: "În perioada septembrie 2010 - primăvara anului 2011, am fost solicitat de numitul Blaga Vasile la o discuţie la sediul Partidului Democrat, din municipiul Bucureşti, Aleea Modrogan. Cu ocazia acestei discuţii, acesta mi-a solicitat să-l ajut pe ginerele său, numitul Rudeanu Ionuţ, care îşi înfiinţase societatea de pază şi protecţie Axis Corporate Security, să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi companii private, şi să îl ajut în managementul acestei societăţi (recrutarea de personal, dotare, întocmirea documentaţiei necesare, participări la licitaţiile publice etc)".

Neicu le-ar mai fi spus anchetatorilor că, în urma discuţiei sale cu Blaga, s-ar fi întâlnit, chiar a doua zi, cu Andrei Rudeanu şi cu soţia acestuia, Agathe Rudeanu, la Hotelul Phoenicia din Bucureşti, pentru o discuţie legată de dezvoltarea Axis Corporate Security. După discuţii, Neicu ar fi convenit cu soţii Rudeanu ca firma acestora să îşi desfăşoare activitatea la etajul unu al clădirii, unde îşi avea sediul compania sa, Nei Guard, iar în continuare l-ar fi ajutat pe ginerele lui Blaga să obţină diverse contracte de pază, prin recomandările pe care i le-ar fi dat prin diverşi beneficiari, susţin sursele citate.

Şeful firmei Nei Guard ar mai fi arătat, în declaraţia sa, citată de sursele judiciare: "În urma sprijinului acordat de către mine, numitul Rudeanu prin firma Axis a obţinut mai multe contracte importante de pază, respectiv cu Administraţia domeniului public şi privat sector 4 Bucureşti, Spitalul «Marie Curie» din Bucureşti, lanţul de hipermarketuri Carrefour şi altele pe care nu mi le amintesc precis".

O altă licitaţie la care ar fi participat şi câştigat SC Nei Guard şi Axis Corporate Security ar fi fost, conform declaraţiei lui Neicu date în faţa anchetatorilor, cea de la Administraţia Naţională a Drumurilor filiala Timişoara, pentru furnizare de servicii de pază. Neicu le-a fi spus procurorilor că, după câştigarea acestei licitaţii, a decis să-şi retragă compania din consorţiu, pentru a rămâne doar Axis Corporate Security.

Înfiinţată în anul 2009, Axis Corporate Security este o companie care acţioneaza în domeniul securităţii private şi ai cărei specialişti sunt recrutaţi din agenţiile publice, private sau guvernamentale, scrie pe site-ul firmei.

În 2012, firma a câştigat şi contractul de pază a unitătilor miniere din Valea Jiului, iar presa a relatat că societatea a fost sancţionată de mai multe ori de Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, pentru că nu şi-a respectat obligaţiile faţă de angajaţii care se ocupă cu paza unităţilor miniere.

De asemenea, firma a câştigat contracte cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, pentru paza unor poduri aflate în patrimoniul regiei. Urmare a criticilor la adresa lui Vasile Blaga, firma Axis Corporate Security a renunţat la contractul cu CNADNR.

Andrei Ionuţ Rudeanu este căsătorit cu fiica lui Vasile Blaga, Agathe Cristina, din 2008.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BLAGA,
RUDEANU,
MOTIVARE
/actualitate/andrei-rudeanu-ginerele-lui-blaga-arestat-preventiv-decizia-este-definitiva-14362566
14362566
comments powered by Disqus
Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România

Cu o experienţă de peste 15 ani în industria bancară, Bogdan Neacşu, în prezent preşedinte - director general al CEC Bank, a povestit în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN cu ce provocări vine meseria de bancher, ce a învăţat din fiecare experienţă avută în cadrul altor instituţii bancare şi cum şi-a propus să îmbine modelul de banking tradiţional al celei mai vechi bănci din România cu transformările venite prin prisma digitalizării.

vezi continuarea
ZF.ro
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore. S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore.
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul dintre cei mai mari producători auto. ADIO motoare pe benzină şi diesel. A renunţat complet
ProMotor.ro
S-au fotografiat pe capota unui FERRARI, dar nu se așteptau la asta! Acum regretă amarnic S-au fotografiat pe capota unui FERRARI, dar nu se așteptau la asta! Acum regretă amarnic
Cum merge Dacia Duster cu motorul de MERCEDES. Merită banii?
Noua SKODA OCTAVIA are un preț imbatabil în România
Descopera.ro
VIDEO. Momentul ŞOCANT în care un bărbat îndreaptă un laser către PILOTUL unui elicopter de poliţie aflat în zbor VIDEO. Momentul ŞOCANT în care un bărbat îndreaptă un laser către PILOTUL unui elicopter de poliţie aflat în zbor
O IMAGINE cu România văzută din spaţiu provoacă CONTROVERSE puternice - FOTO
VIDEO - Reuşită ISTORICĂ! Este primul om care a putut să ZBOARE la aceeaşi altitudine cu avioanele
Go4it.ro
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb
O companie britanică lansează în 2020 un telefon cu WINDOWS 10. Acesta va putea fi folosit asemeni unui PC
Cum arată adidaşii de 400 de dolari în care Nike a investit multă tehnologie
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.