Anchetă la o grădiniţă din Braşov după ce părinţilor li s-ar fi cerut bani pentru fondul clasei

Postat la 15 ianuarie 2014 98 afişări

Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov a declanşat o achetă, miercuri, la o grădiniţă din Braşov, în urma unor reclamaţii potrivit cărora educatorii au fost obligaţi de conducerea unităţii să ceară bani părinţilor pentru fondul clasei, iar cei care aveau restanţe la plată erau afişaţi pe uşa clasei.

Anchetă la o grădiniţă din Braşov după ce părinţilor li s-ar fi cerut bani pentru fondul clasei

 Inspectorul şcolar general Ariana Bucur a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX că nu ştia nimic despre această situaţie, dar că a format o comisie de anchetă după ce a aflat din presă că un cadru didactic de la Grădiniţa 34 din Braşov şi un părinte reclamă conducerea unităţii că ar fi cerut bani părinţilor copiilor.

"Nu ştiu despre acest eveniment. Am văzut şi eu la un post de televiziune că un cadru didactic şi un părinte fac nişte afirmaţii. Urmează să stabilim dacă aceste afirmaţii sunt adevărate sau nu. S-a format o comisie care va face, astăzi (miercuri - n.r.), o anchetă în acest caz, iar în momentul în care vom avea nişte rezultate, o să vi le comunicăm", a spus Ariana Bucur.

Scandalul de la Grădiniţa nr 34 din Braşov a izbucnit după ce un cadru didactic a declarat presei că educatorii de la instituţia de învăţământ sunt obligaţi de către conducerea unităţii să strângă bani de la părinţi pentru dotări, iar cei care nu dau bani să fie trecuţi pe o listă, care să fie afişată pe uşa clasei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ancheta-la-o-gradinita-din-brasov-dupa-ce-parintilor-li-s-ar-fi-cerut-bani-pentru-fondul-clasei-11907763
11907763
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.