LIVE: ZF REAL ESTATE by Storia.ro - Paradoxul pieţei de birouri

ANAF rambursează în iunie TVA de 1,21 miliarde lei, din care plăteşte 987 milioane lei

Autor: Raluca Ghinea Postat la 11 iunie 2015 82 afişări

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează în iunie TVA în valoare de aproape 1,21 miliarde lei, fiind cuprinse toate deconturile soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate până la 23 aprilie, sumă din care 987 milioane lei reprezintă restituiri.

Deconturile cu compensare şi restituire totalizează 1,03 miliarde lei, din care se compensează 39,89 milioane lei şi se restituie 986,82 milioane lei, se arată într-un comunicat al ANAF.

Plăţile se efectuează în două tranşe, din care prima a fost pe 10 iunie, în valoare de 354,54 milioane lei, iar a doua pe 30 iunie, de 632,28 milioane lei.

În prima tranşă au fost incluse şi toate deconturile al căror termen de soluţionare era întârziat cu peste 180 de zile şi care au fost cuprinse în selecţia lunii curente.

Totodată, deconturile cu compensare integrală însumează 90,73 milioane lei, iar cele cu compensare parţială totalizează 90,73 milioane lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ANAF,
RAMBURSĂRI TVA,
/actualitate/anaf-ramburseaza-in-iunie-tva-de-1-21-miliarde-lei-din-care-plateste-987-milioane-lei-14439267
14439267
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.