Alianţa DA, cum să nu?

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 06 iulie 2014 43 afişări

Reuniunea PSD de la Orăştie s-a soldat cu interzicerea discuţiilor în public între fruntaşii partidului despre succesiunea lui Victor Ponta la şefia Guvernului şi la şefia social-democraţilor. În acelaşi timp, Ponta a acceptat ca "foarte probabilă" ideea de a-şi anunţa la 1 august candidatura pentru prezidenţiale, cu ocazia Consiliului Naţional, în vreme ce congresul partidului, din 6-7 septembrie, urmează să valideze candidatura.

Alianţa DA, cum să nu?

Ponta a apreciat poziţia lui Mircea Geoană, care a anunţat că îi va sprijini candidatura în loc să i-o concureze, dar de ridicat în slăvi l-a ridicat numai pe primarul Sorin Oprescu, despre care a spus că "e unul dintre marii lideri ai PSD, chiar dacă nu mai e în PSD" şi că i-ar plăcea o candidatură a lui Oprescu la prezidenţiale. Şi mai mult i-ar plăcea însă şefului PSD o candidatură a lui Călin Popescu-Tăriceanu, cel mai activ susţinător al Guvernului în Senat şi cel care şi-a asumat rolul de aspirator de dezertori din PNL, prin intermediul noului său Partid Liberal-Reformator.

Evident, Tăriceanu, care strânge semnături pentru candidatura la prezidenţiale, ar urma să-şi asume postura de contracandidat preferat al lui Ponta. "M-aş bucura dacă am fi în turul doi cu dl. Tăriceanu. Ar fi cea mai frumoasă, mai elegantă şi mai civilizată campanie", a comentat premierul, dând de înţeles că şi dacă numai unul dintre ei ar ajunge în turul al doilea, tot se vor susţine unul pe celălalt.

În tabăra opoziţiei, congresul PNL a zădărnicit două planuri: primul, cel al PDL de fuziune rapidă cu PNL, al doilea, cel al candidaturii la prezidenţiale a lui Klaus Iohannis, noul şef al partidului.

Fuziunea cu PDL a căzut după ce liberalii şi-au trecut în statut că numele şi identitatea PNL sunt valori imuabile ale partidului, ceea ce a stârnit protestele lui Cătălin Predoiu, aspirantul PDL la rolul de prezidenţiabil al dreptei, care a denunţat încercarea PNL de a orchestra o fuziune prin absorbţie, unde identitatea PDL să se piardă. Reproşurile lui Predoiu n-au impresionat, mai ales că procentele electorale de acum ale formaţiunii sale sunt încă şi mai rele decât în toamna lui 2012, când colegii se străduiau să dosească identitatea portocalie a partidului sub sigla ARD.

În privinţa prezidenţiabilului liberal, ambiţia lui Iohannis de a fi desemnat ca atare la congres s-a izbit de ambiţia lui Crin Antonescu de a reveni în cursa pentru Cotroceni. Amânarea pentru Delegaţia Permanentă a deciziei, pe baza unor sondaje de opinie, va împinge cu încă o lună, spre 1 august, momentul când "dreapta unită" îşi va anunţa candidatul

Urmărește Business Magazin

/actualitate/alianta-da-cum-sa-nu-12896494
12896494
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.