Alexandru Cumpănaşu: Dincă nu e nebun de serviciu, face parte dintr-un angrenaj care include oameni politici

Postat la 01 august 2019 709 afişări

Alexandru Cumpănaşu, preşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României şi unchi al Alexandrei, a declarat că Gheorghe Dincă ar face parte dintr-o structură în care ar fi incluşi şi oameni politici, adăugând că bărbatul ar fi avut şi o relaţie cu o fostă judecătoare.

Alexandru Cumpănaşu: Dincă nu e nebun de serviciu, face parte dintr-un angrenaj care include oameni politici

„Pot să vă spun cu certitudine un lucru - acest nemernic, acest individ nu este un nebun de serviciu, cum credem noi, este un om dintr-un angrenaj foarte mare, fiind amantul unei foste judecătoare din Caracal. Mă refer la Dincă. La rândul lor, ei fiind parte dintr-un angrenaj care include şi oameni politici, dar nu spun mai mult”, a declarat Alexandru Cumpănaşu, pentru MEDIAFAX.

Unchiul Alexandrei spune că a informat autorităţile cu privire la detaliile pe care le cunoaşte şi, până în prezent, nu a primit niciun răspuns.

„Asta înseamnă că ori nu au verificat, ori au verificat şi nu ne comunică. Erau informaţii care nu afectau o posibilă anchetă. De exemplu, era o locaţie exactă unde trebuiau să se ducă şi nu ştiu dacă au făcut-o - cu numel prenume, localitate din România. (...) Până în acest moment, nu am niciun răspuns cu privire la faptul că acest individ este implicat în trafic de persoane, posibil şi familia lui. Cataloghez lamentabilă activitatea de până acum”, mai spune Cumpănaşu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
oameni,
politica,
refuz,
serviciu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.