ALERTĂ METEO: Cod GALBEN de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în aproape toată ţara

Postat la 16 iunie 2019 125 afişări

Aproape toata ţara este sub cod galben de poli torenţiale şi vijelii, până duminică seara, la ora 22.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

ALERTĂ METEO: Cod GALBEN de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în aproape toată ţara

Potrivit ANM, în cea mai mare parte a zonei de munte, precum şi în Transilvania, în nordul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi vestul Dobrogei, apoi şi în Crişana, Banat şi Maramureş, vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Avertizarea cod galben este valabilă până la ora 22.00.

Tot până duminică, la ora 22.00 este valabilă şi o informare privind disconfortul termic, din cauza vremii călduroase, izolat caniculară în regiunile vestice şi sudice.

Potrivit meteorologilor, la orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi cu precădere în zonele de câmpie.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vijelii,
cod galben,
grindina,
alerta

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.