Cum a devenit un colţ de grădină amenajat pentru nuntă inspiraţie de business?

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 24 septembrie 2025 318 afişări

Florina Bobar lucrează din 2009 în domeniul designului vestimentar, iar deoarece creativitatea a fost mereu motorul său, a început să-şi construiască un business în acest domeniu. Mai întâi a lucrat alături de sora ei în atelierul de design vestimentar Bobar, iar mai apoi s-a decis să se dedice proiectului Colţul Boho, inspirat de ideea unui colţ relaxant în grădină, gândit pentru cununia ei civilă împreună cu prietena ei Anca Lupu, pe care a pierdut-o între timp.

 

Colţul Boho a luat naştere oficial în 2022, dar povestea lui începe de fapt în 2020, în pandemie. Eram în plină carantină, urma să mă căsătoresc civil şi căutam un decor special pentru acel moment. Am descoperit un backdrop macrame care m-a cucerit, dar nu am găsit nimic de închiriat sau cumpărat în România. Aşa că mi-am spus: «Dar eu nu pot să fac asta?»”, povesteşte Florina, fondatoarea brandului Colţul Boho, care astăzi are un portofoliu concentrat pe genţi lucrate manual şi obiecte textile de zi cu zi, ce păstrează un spirit boho, liber şi autentic.

Ea îşi aminteşte că o vreme Colţul Boho a însemnat şi decoruri pentru evenimente – închirieri de obiecte, decoruri boeme, piese de accent – o activitate care a prins foarte bine şi care a fost susţinută în mare parte de colaborările frecvente cu prietena ei Anca şi cu aranjamentele florale pe care le făcea aceasta.

„După dispariţia ei, ceva s-a schimbat în mine şi, fără să-mi dau seama, nu am mai avut acelaşi entuziasm pentru zona aceasta. Am simţit nevoia să merg în altă direcţie, mai aproape de obiecte practice, durabile, purtabile.”

Astăzi, ea îşi împarte timpul între Colţul Boho şi un job part-time în social media, unde colaborează cu restaurante, cabinete, saloane sau galerii din Timişoara.

De altfel, promovarea Colţului Boho o face în principal prin social media – Instagram, Facebook şi Google Ads. „Când sunt consecventă cu postările (3–4 pe săptămână), se vede clar şi în comenzi. Deşi fac marketing pentru alţii cu uşurinţă, pentru Colţul Boho e mai greu să-mi ţin propriul ritm – dar lucrez la asta cu umor şi răbdare”, punctează ea. Florina spune că a pornit businessul cu fonduri proprii, a reinvestit constant ce a câştigat în materiale, accesorii, aparate şi experimente, iar cel mai important susţinător al ei este soţul ei.

Astăzi, în portofoliul Colţul Boho sunt trei modele de genţi: The Adorable Bucket, The Sexy Baguette şi The Market Bag – fiecare cu o funcţionalitate clară şi un vibe propriu, după cum descrie fondatoarea brandului. „Sunt piese gândite pentru femeia activă, cu stil, care îşi doreşte un obiect practic, dar şi diferit de ce găseşti în magazinele de serie. The Baguette e companionul ideal pentru o seară în oraş, Bucketul adaugă acel strop de «cute & cool» unei ţinute casual, iar Market Bagul e nelipsit în weekendurile la piaţă sau la plajă.” Pe lângă acestea, antreprenoarei îi place să lanseze, din când în când, colecţii capsulă sau serii mici de obiecte lucrate manual. „Fie că e vorba de o ediţie limitată de decoraţiuni de perete, suporturi de ghivece, suporturi de farfurii sau piese tufted (tapiserii sau mini covoare), toate au acelaşi ADN creativ: sunt colorate, expresive şi făcute cu grijă, într-un stil care combină boemul cu modernul. Îmi ofer libertatea să experimentez, să creez fără presiune şi să aduc varietate în viaţa brandului şi a clienţilor mei”, a menţionat Florina Bobar.

Clienţii Colţul Boho sunt, în cea mai mare parte, femei între 25 şi 50 de ani – femei creative, independente, cu un simţ al stilului bine definit. Sunt genul de femei care nu cumpără „doar o geantă” sau „doar un obiect”, ci caută produse autentice, cu suflet, care le reflectă personalitatea, după cum explică Florina. „The Sexy Baguette” e pentru serile de ieşit, „The Market Bag” e geanta preferată pentru ieşirile la piaţă sau plajă, iar „The Adorable Bucket” e pentru momentele în care vrei să adaugi un strop de delicateţe unei ţinute casual”, a punctat ea. „Dar conexiunea nu se opreşte la accesorii purtabile. Acelaşi tip de clientă se regăseşte şi în obiectele decorative boho – fie că e vorba de un suport de ghiveci cu personalitate, o decoraţiune de perete care schimbă complet o cameră sau un obiect tufted pe care nu-l găseşti nicăieri altundeva. Sunt femei care iubesc detaliile, care dau sens spaţiului în care trăiesc şi vor să fie înconjurate de obiecte care le inspiră – în moduri mici, dar semnificative, zi de zi.” Produsele se găsesc atât online pe site-ul propriu, dar şi fizic în atelierul din Timişoara, pe care îl împarte cu Bobar Atelier (design vestimentar), Josephine (bijuterii) şi Adriana Unguraş MUA (make-up studio). „Cele mai apreciate produse sunt The Adorable Bucket, The Sexy Baguette şi The Market Bag – fiecare cu personalitatea ei, dar toate gândite pentru femeia modernă.” Iar anul trecut, Colţul Boho a intrat în comunitatea Iarmaroc, a participat la târguri în zona Transilvaniei şi a avut parte de un feedback extraordinar. „Lucrăm deja la 2–3 modele noi de genţi. Vreau să reluăm şi partea de tufting – dar nu neapărat covoare, ci mai degrabă obiecte decorative ca feţe de pernă, tapiserii sau piese unicat de perete.    

De asemenea, vreau să particip din nou la târguri şi să dezvolt mai mult latura experimentală a brandului – obiecte creative, cu mesaj şi funcţionalitate.” Practic, tehnica de tufting implică folosirea unui aparat care arată ca un pistol – tufting gun – care împinge aţa (de diferite tipuri) printr-o pânză, o taie, şi repetat de mai multe ori procesul se creează un strat gros de fire, ca un covor. În final, ţesătura este foarte densă. Obiectivul Florinei este să ajungă la un ritm de 10 comenzi pe săptămână, care să-i permită să se dedice full-time brandului. Însă, în paralel, ea dezvoltă alături de Florina Erimescu (designer de bijuterii – Josephine) şi de Traian Bugescu, soţul ei, care face parte din echipa brutăriilor Prospero, proiectul Masa Lungă, unde organizează evenimente lunare – mese comunitare lungi, cu meniu de sezon, decor inspirat, mâncare gătită cu grijă şi o atmosferă relaxată. „Îmi doresc ca, într-o zi, să mă pot dedica 100% Colţului Boho – să fie activitatea principală, nu doar o parte din mine. Poate asta înseamnă chiar o extindere într-o direcţie mai puţin tradiţională – cum ar fi combinarea părţii creative cu experienţa din social media. Glumesc uneori că aş putea deschide prima agenţie de marketing în care toate produsele folosite în ad-uri şi campanii să fie de la Colţul Boho.” Dar până acolo, ia fiecare zi aşa cum vine: cu bucurie pentru fiecare comandă, pentru fiecare mesaj frumos de la un client, pentru fiecare produs care iese din mâinile ei şi pentru fiecare mic progres. „Poate nu mai visez la scară mare, dar trăiesc cu sens – şi asta e mai important pentru mine acum.”



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

 

Tothek – brutărie

Locaţie: Săcele (jud. Braşov)

Fondatori: Gabriel şi Noemi Toth

Investiţie iniţială: peste 60.000 de euro

Număr produse în portofoliu: peste 30

Număr produse realizate/zi: peste 500


OutdoorFUN – platformă de închirieri, cursuri de schi

Fondator: Vlad Nimăt

Anul lansării: 2017

Locaţie: Poiana Braşov

Număr angajaţi: 20


Cărţile pe faţă – asociaţie şi proiect cultural

Fondator: Victor Miron

Număr copii ajutaţi: 10.000

Echipă: 8 persoane

Număr voluntari: peste 100


Help Autism – centre dedicate tinerilor şi copiilor cu tulburări de spectru autist

Iniţiatoare şi coordonatoare: Daniela Bololoi

Număr centre: şapte

Locaţii: Bucureşti, Suceava şi Târgovişte

Număr familii ajutate: peste 3.000

Plan de dezvoltare: deschiderea de noi locaţii


D-Light by Mazdrunka – atelier de bijuterii

Fondatoare: Luciana Răducanu

Anul lansării: 2019

Planuri de viitor: lansarea propriului site şi a unei noi colecţii



ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.