Adrian Samson este noul director general al ADM Farm

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 12 august 2014 386 afişări

Adrian Samson este noul director general al ADM Farm

ADM Farm anunţă numirea lui Adrian Samson în funcţia de director general din august 2014.

Adrian Samson a acumulat experienţă în management, marketing şi consultanţă de afaceri, în poziţii precum cea de country head al Sandoz România, general manager al GSK Consumer Healthcare, marketing director pentru Coty Cosmetics. De-a lungul parcursului său profesional a implementat cu succes programe complexe de transformare şi dezvoltare a afacerilor.

Adrian Samson (42 de ani) este absolvent al unui Executive MBA în România în cadrul ASEBUSS, al unui MBA la Emory University în Atlanta, SUA şi al unui program de General Management la Harvard Business School. Adrian Samson a absolvit Facultatea de Fizică în cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1995.

“Adrian Samson va avea tot sprijinul acţionarilor ADM Farm pentru implementarea tuturor programelor şi proiectelor ce vin să întărească poziţia companiei pe termen lung“, a declarat Elena Pop, CEO al ADM Farm Group

“Piaţa în care operăm este în continuă schimbare, oferă destule oportunităţi dar şi multe provocări. Menţinerea unei balanţe optime între creştere, profitabilitate şi cash flow este foarte importantă pentru noi”, a declarat Adrian Samson, director general al ADM Farm.

ADM FARM este una dintre cele mai importante companii din distribuţia farmaceutică, înfiinţată în 1998. Sediul central ADM Farm se află în Bucureşti, compania asigurând acoperire naţională prin cele şapte filiale din Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Suceava, Timişoara.

ADM Farm face parte din ADM Farm Group, alături de alte două companii: PDG (Para Distribution Group) şi Famaciile Santé. În prezent, ADM Farm are o echipă de peste 500 de angajaţi şi colaborează cu peste 120 de producători şi peste 6000 de clienţi, cărora le furnizează circa 5500 de produse şi servicii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
director general,
management,
bucuresti,
afaceri
/actualitate/adrian-samson-este-noul-director-general-al-adm-farm-13078628
13078628
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.