Adio bani publici pentru salvarea băncilor europene

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 20 iulie 2013 170 afişări

Băncile din UE care vor rata următoarea rundă de teste de soliditate financiară şi vor fi deci nevoite să-şi suplimenteze capitalul nu vor mai putea obţine fonduri din bugetele statelor, a declarat Joaquin Almunia, comisarul european pentru concurenţă.

Adio bani publici pentru salvarea băncilor europene

"Dacă astfel de bănci sunt aproape de faliment, vor fi lăsate să se descurce singure şi nu vor mai avea acces la banul public", a spus Almunia într-un interviu pentru ziarul german VDI Nachrichten, preluat de Reuters.

Liderii UE au modificat regulile privind ajutorul statelor pentru băncile cu probleme, hotărând că restructurarea lor va trebui să fie suportată de acţionari şi de creditori. Conform planului adoptat la 10 iulie, orice bancă din UE care are nevoie de ajutor de stat va trebui ma întâi să prezinte un plan detaliat de restructurare care să-i asigure întoarcerea la viabilitate. Până în prezent era invers: băncile primeau mai întâi ajutorul şi abia apoi trebuia să prezinte un plan de restructurare. De asemenea, decizia UE, care va intra în vigoare la 1 august, prevede ca finanţarea restructurării unei bănci să fie făcută prioritar cu banii acţionarilor şi ai creditorilor, spre a evita folosirea banului public.

Autoritatea Bancară Europeană (EBA) va derula în al doilea trimestru din 2014 o nouă rundă de teste de soliditate financiară, cu scopul de a determina pregătirea lor pentru acordul Basel III, care ridică ştacheta în materie de calitate a capitalului. După precedenta rundă de teste, din 2011, Autoritatea a stabilit că băncile europene trebuie să-şi majoreze capitalul cu 106 mld. euro în total.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/adio-bani-publici-pentru-salvarea-bancilor-europene-11134637
11134637
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.