Accidentul aviatic tragic: zeci de oameni au murit, câteva victime au ajuns la spital

Autor: Petru Mazilu Postat la 15 ianuarie 2023 1472 afişări

Accidentul aviatic tragic: zeci de oameni au murit, câteva victime au ajuns la spital

Zeci de oameni au murit duminică în urma prăbuşirii unui avion lângă aeroportul din Pokhara, Nepal. Câteva victime au fost transportate la spital, anunţă echipele de intervenţie, potrivit BBC.

Zeci de persoane au fost ucise duminică după ce un avion cu 72 de persoane la bord s-a prăbuşit în apropierea unui aeroport din centrul Nepalului. Zborul Yeti Airlines, care zbura de la Kathmandu către oraşul turistic Pokhara, s-a prăbuşit înainte de aterizare şi a luat foc.

Poliţia din Nepal a confirmat că cel puţin 64 de persoane au murit. Câţiva supravieţuitori grav răniţi au fost transportaţi la spital, potrivit unor informaţii neconfirmate de autorităţi.

Un martor a povestit pentru BBC că a văzut avionul căzând din cer la scurt timp după ora locală 11:00.

„Când am ajuns acolo, locul prăbuşirii era deja aglomerat. Din flăcările avionului ieşea un fum imens. Apoi, elicopterele au venit la scurt timp. Pilotul a făcut tot posibilul să nu lovească vreo casă. Era un spaţiu mic chiar lângă râul Seti, iar avionul a lovit solul în acel spaţiu mic", a explicat Deevta Kal.

La bord se aflau patru membri ai echipajului şi 68 de pasageri, inclusiv 15 cetăţeni străini.

Sute de soldaţi nepalezi sunt implicaţi în operaţiunea care se desfăşoară la locul prăbuşirii, în defileul râului Seti, la doar un kilometru şi jumătate de aeroport.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nepal,
accident,
avion

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.