theMarketer – platformă de automatizare şi integrare cross channel pentru IMM-uri
Rareş Bănescu, fondator, theMarketer: „theMarketer unifică într-o singură platformă instrumente de e-mail marketing, SMS, notificări push (web & mobile), programe de loialitate şi analiză RFM, adăugând în 2024 funcţionalităţi avansate de landing pages şi extinzând integrările către sectoarele medicale, de turism şi retail în 2025.“ Companie: THE MARKETER INTERNATIONAL SRL
theMarketer este o platformă de marketing digital care ajută IMM-urile să îşi automatizeze comunicarea şi să îşi optimizeze rezultatele, valorificând datele cross channel (website, aplicaţii, magazine fizice, CRM/ERP).
Descrierea inovaţiei:
Pentru companiile mici şi mijlocii, care se confruntă adesea cu lipsa de timp, resurse şi know-how, platforma oferă o soluţie automatizată şi intuitivă prin care pot menţine legătura cu clienţii fără efort suplimentar. În loc să investească în echipe costisitoare sau să dezvolte soluţii complexe, IMM-urile pot activa rapid fluxuri predefinite şi personalizate, transformând provocările de resurse limitate într-un proces simplu, scalabil şi eficient, afirmă Rareş Bănescu, fondator, theMarketer.
Proiectul a fost lansat în martie 2023, iar în 2024 şi 2025 au fost realizate dezvoltări şi module noi extinse. 400.000 de euro au fost alocaţi pentru dezvoltarea Automation Hub, modulul central al platformei theMarketer, care permite crearea şi activarea celor 52 de fluxuri predefinite şi a fluxurilor personalizate în funcţie de necesităţile şi obiectivele fiecărui business.
theMarketer este dezvoltată de o echipă de experţi cu experienţă extinsă în eCommerce şi marketing digital, care înţeleg atât nevoile tehnice, cât şi pe cele comerciale ale IMM-urilor. Creşterea rapidă a platformei este susţinută de parteneriatul strategic cu Amazon Web Services (AWS), ce permite atingerea celui mai ridicat nivel de livrabilitate de pe piaţă. În paralel, theMarketer a construit un ecosistem global cu peste 200 de agenţii de marketing şi parteneri tehnologici, cel mai recent adăugat fiind Vodafone.
Platforma are integrări directe cu peste 20 de soluţii eCommerce, inclusiv Shopify, WooCommerce, dar şi platforme locale precum Gomag şi MerchantPro. Totodată, theMarketer se adresează şi IMM-urilor din alte industrii datorită integrărilor cu soluţii specializate, precum iClinic şi iStoma (medical), sau TravelFuse (turism).
Motivaţia acestui proiect se leagă de faptul că IMM-urile se confruntă adesea cu lipsa resurselor şi a cunoştinţelor necesare pentru a-şi promova eficient afacerile. Fără echipe dedicate de marketing sau expertiză tehnică, aceste companii nu reuşesc să folosească în mod optim canale multiple de comunicare (e-mail, SMS, push, social media). În plus, soluţiile internaţionale existente sunt fie prea costisitoare, fie prea complexe, iar suportul local lipseşte. theMarketer răspunde acestei nevoi printr-o platformă dezvoltată în România, accesibilă, intuitivă şi adaptată realităţilor IMM-urilor, oferindu-le instrumentele necesare pentru a concura eficient pe o piaţă competitivă.
Publicul-ţintă al acestei platforme îl constituie IMM-urile din eCommerce şi servicii, pentru care optimizarea costurilor, simplitatea şi integrarea rapidă sunt esenţiale. Segmentul a fost definit prin analiza companiilor cu baze de date între 5.000 şi 200.000 de contacte, unde impactul automatizării este imediat şi măsurabil.
Elementul de noutate
Majoritatea soluţiilor existente fie sunt fragmentate (implică mai multe platforme şi integrări complexe), fie sunt costisitoare şi dificil de utilizat pentru IMM-uri. theMarketer aduce un avantaj competitiv prin accesibilitate, localizare, suport personalizat şi prin faptul că reuneşte toate instrumentele relevante într-o singură platformă.
theMarketer unifică într-o singură platformă instrumente de e-mail marketing, SMS, notificări push (web & mobile), programe de loialitate şi analiză RFM, adăugând în 2024 funcţionalităţi avansate de landing pages şi extinzând integrările către sectoarele medicale, de turism şi retail în 2025. Pentru IMM-uri, simplitatea este cheia. Platforma oferă 52 de fluxuri predefinite pentru cele mai uzuale scenarii de comunicare, care pot fi activate în câteva minute. În acelaşi timp, marketerii şi antreprenorii deopotrivă pot construi fluxuri personalizate, nelimitate, cu ajutorul unui editor vizual intuitiv. Astfel, IMM-urile au acces la o suită completă de marketing automatizat, fără costuri suplimentare de integrare sau expertiză tehnică avansată.
Efecte şi impact
Datele interne sugerează cum companiile obţin de 2–3 ori mai multe venituri prin fluxurile automatizate comparativ cu campaniile trimise individual, iar 88% dintre utilizatorii care implementează automatizări observă o creştere a veniturilor în primele 3 luni.
În prezent, theMarketer este folosit de peste 5.000 de organizaţii din 16 ţări, acoperind peste 20 de industrii. Platforma a devenit astfel nu doar un instrument de marketing, ci un partener de creştere sustenabilă pentru companiile mici şi medii.

Cifra de afaceri (2024): 10 mil. lei
Profit (2024): 655.000 lei
Număr de angajaţi: 8
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












