Inovaţia: de la plan pe hârtie, la mecanism de apărare
Indiferent de industrie — securitate cibernetică, FMCG, real estate, AI sau educaţie antreprenorială — regula prezentului e aceeaşi: ciclurile de inovaţie s-au scurtat, iar cei care nu se mişcă suficient de repede devin vulnerabili. Atacatorii, competitorii, consumatorii şi tehnologia avansează simultan. În 2025, diferenţa dintre a rezista şi a performa nu mai este dată de mărime, ci de viteză, adaptare şi capacitatea de a transforma ideile în soluţii, înainte ca presiunea pieţei sau a riscurilor să te forţeze, după cum reiese din discuţiile de pe scena conferinţei „Cum transformă companiile viitorul prin inovaţie şi sustenabilitate?”.
Inovaţia ca scut. Cum rămâi cu un pas înaintea atacatorilor cibernetici?

Răzvan Costache — Director of Innovation, Consumer Solutions, Bitdefender
• „Atacatorii informatici nu mai sunt personaje izolate într-un subsol, ci actori tehnologici extrem de avansaţi, care folosesc cele mai noi descoperiri tehnologice ca să-şi atingă scopul, inclusiv AI.
Diferenţa dintre ei şi o companie de securitate este viteza de reacţie. Dacă noi inovăm în şase luni şi ei inovează în şase zile, am pierdut. De aceea, la Bitdefender avem echipe care lucrează nu doar pe nevoile actuale ale pieţei, ci şi la tehnologii inovatoare care încă nu sunt livrate în piaţă, ca să fim pregătiţi înainte ca atacurile să apară.”
• „În momentul de faţă, cele mai mari pierderi vin din fraudele online, nu din atacuri tehnice complexe. În 2024, pierderile globale au depăşit 1.000 de miliarde de dolari, iar statisticile arată că doar 7% dintre fraude sunt raportate. Deci cifrele reale sunt mult mai mari, iar creşterea a fost posibilă pentru că AI-ul a democratizat frauda, a ieftinit-o şi a făcut-o scalabilă. Azi poţi trimite 200 de milioane de mesaje-capcană la un click distanţă.”
• „Lucrul cu adevărat periculos este că fraudele nu mai sunt generice. În 2025 vedem conţinut scam personalizat pe vârstă, profesie, comportament digital. Există fraude făcute special pentru studenţi, pentru pensionari, pentru angajaţi din IT, pentru părinţi, pentru investitori. Şi multe dintre ele sunt distribuite prin acelaşi mecanism de targetare pe care îl foloseşte şi publicitatea online. Asta înseamnă că fiecăruia dintre noi i se poate întinde o capcană făcută special pentru el.”
Cristian Iordache — Director of Product Marketing, Business Solutions, Bitdefender
• „În securitate cibernetică nu mai vorbim despre hackeri în sensul clasic — vorbim despre o industrie de criminalitate digitală, grupuri specializate, cu bugete inovează constant --- găsesc metode noi de a evita detecţia constantcu echipe, cu infrastructură. Au timp, au resurse şi inovează constant. Asta înseamnă că inovaţia în securitate nu poate fi opţională. Nu este un experiment, este un element de supravieţuire pentru companii.”
• „Am analizat 700.000 de incidente majore de securitate şi am descoperit ceva contraintuitiv: 84% dintre atacuri folosesc unelte legitime care sunt preinstalate pe sistemul de operare, şi se bazează tot mai puţin pe malware. Asta le face extrem de greu de detectat şi oprit. De aici s-a născut PHASR: o soluţie nouă, care foloseşte AI pentru a învăţa constant comportamentul unic al fiecărui angajat şi care restricţionează automat acţiunile riscante care sunt atipice pentru respectivul angajat.”
• „Inovaţia contează cu adevărat abia atunci când devine accesibilă, nu doar când e spectaculoasă.”
• „Nu este suficient să inventezi un produs. Trebuie să demonstrezi că funcţionează. Noi validăm inovaţia în trei feluri: teste independente, analizele analiştilor precum Gartner şi Forrester şi, cel mai important, feedback real de la clienţi. Dacă un atac major a afectat alte companii, iar tu eşti nevătămat, acela este testul suprem al inovaţiei.”
Cum arată inovaţia în FMCG?
Radu Berevoescu, General Manager, PepsiCo East Balkans
• „Doritos este un produs made in Romania: porumb din România, linie de producţie în România, într-o companie globală de 90 de miliarde de dolari.”
• „Oricine poate veni cu o idee, dar mă interesează să văd pe ce insight-uri a fost construită acea inovaţie. Avem mai multe procese interne prin care o idee ajunge pe masa consumatorului.”
• „Pepsi Twist Zero Zahăr a fost o inovaţie lansată în România înaintea altor pieţe. Era deja demonstrat că românilor le place Pepsi Twist, aşa că am cerut aducerea versiunii fără zahăr şi am fost printre primele ţări care au lansat-o.”
• „În FMCG, inovaţia nu are succes în 90% dintre cazuri. De aceea e important să ne asumăm eşecul. Avem KPI-uri clare de la început. Dacă nu funcţionează, oprim produsul sau vedem ce facem diferit data viitoare.”
• „Avem bugete dedicate inovaţiei, în funcţie de potenţial. În primul an nu te uiţi neapărat la procent din vânzări, ci la cât trebuie să investeşti ca produsul să aibă o şansă reală.”
• „Automatizăm acolo unde procesele sunt foarte lungi sau ineficiente. În fabrica noastră din Popeşti-Leordeni, oamenii care împachetau pungile manual operează acum maşini. E important să nu privim automatizarea ca pe un pericol, ci ca pe o oportunitate de a învăţa altceva.”
• „Folosim AI în forecasting – comparăm predicţiile făcute de oameni cu cele generate de AI. Când diferenţa devine suficient de mică, putem lua decizia să lăsăm AI-ul să facă estimările pentru noi.”
• „Inovaţia nu înseamnă doar produse noi. Poate însemna ambalaje noi sau ocazii noi de consum. Consumatorul român este mult mai up-to-date, vede un produs pe social media şi vrea să-l testeze imediat.”
De ce inovaţia nu mai e opţiune, ci plan de business?

Bogdan Iliescu, director comercial, NUSCO
• „Clienţii sunt foarte, foarte informaţi. Avem din ce în ce mai multe proiecte de bună calitate în oraş, deci clienţii au cu ce să compare. Automat, aşteptările pe partea de tehnologie sunt ridicate. Tot ce înseamnă panouri fotovoltaice – că vorbim despre case sau blocuri – a devenit un must, mai ales că există o normă în construcţii care impune criterii stricte de consum de energie.”
• „Trebuie să avem viziune: peste 5–6 ani, când omul deja locuieşte în apartament, să simtă că produsul nu a rămas în urmă faţă de ce apare pe piaţă.”
• „Ventilaţiile, încălzirea în pardoseală, ferestrele performante, sistemele smart-home – toate au devenit standard. Nivelul de calitate al materialelor a crescut exponenţial în ultimii cinci ani.”
Lucia Stoicescu, Country Manager, Wonderful România
• „A fost o decizie strategică să ne lansăm în România: sunt puţine companii de tehnologie de top care pun Europa pe primul loc şi aleg o piaţă dificilă din punct de vedere al limbii, dar decid să investească aici.”
• „Misiunea noastră este simplă: vrem să ajutăm cât mai multe companii din România să folosească AI în producţie, la scară, nu doar într-un pilot sau într-un use case izolat.”
• „România este o piaţă extrem de frumoasă, plină de talent de top. Factorii de decizie sunt la curent cu tehnologia şi cu trendurile, iar interesul este mare, mai ales în enterprise.”
• „Piaţa începe să recompenseze AI-ul care funcţionează, nu hype-ul. Nu mai vorbim despre ceva ‘drăguţ de avut’, ci despre tehnologie care este aici, reală, şi tot ce lipseşte este o decizie executivă de implementare.”
• „Wonderful a ridicat o finanţare de 34 de milioane de euro. Nu ştiu să existe o finanţare mai mare decât aceasta pentru o companie de agenţi AI din afara SUA.”
Flavia Husar, Cofounder & Chief Innovation Officer, Innovation Labs
• „La început, în 2012–2013, nu prea existau evenimente de antreprenoriat în tehnologie. Erau multe hackathoane, dar nu exista focus real pe construit produse în România. De aici a pornit Innovation Labs.”
• „La primul hackathon aveam 20 de echipe. Astăzi abia mai încăpem în bibliotecă: sunt peste 200. A crescut dimensiunea, dar cel mai important – a crescut calitatea.”
• „Cel mai greu lucru pentru studenţii din tech este să iasă din cod şi să vorbească cu oameni. Ei vor să construiască ceva cool din dragoste pentru tehnologie, dar noi îi obligăm să vorbească cu cel puţin 10 potenţiali utilizatori. În două săptămâni se întorc alte persoane: îşi dau seama că ideea trebuie schimbată.”
• „Inovaţia în România este jos pentru că nu se investeşte în inovaţie. Nu doar de la stat – nici privat. Inovaţia cere implicare pe cinci-zece ani. Nu se face pe un an.”
• „Anul viitor aducem toate echipele din ţară la Bucureşti pentru programul de 10 săptămâni. În paralel, lansăm o aplicaţie gratuită, astfel încât zeci de mii de tineri să poată accesa conţinutul Innovation Labs, fără limite logistice.”
Dan Huru, CEO şi cofondator, MeetGeek.ai
• „Suntem într-o fază de creştere globală: avem peste 5.000 de clienţi în zeci de ţări. Lucrăm şi cu companii mici, şi cu companii mari.”
• „Cea mai mare schimbare care vine: conversaţiile devin sursa care declanşează automatizările. Deciziile se iau în şedinţe – iar aceste decizii trebuie să fie uşor de transformat în acţiuni automate.”
• „Asistenţii pot intra în call fără tine. Poţi sări şedinţa, iar apoi citeşti un sumar sau asculţi înregistrarea. Asta salvează 30–40% din timpul de calendar.”
• „Am început cu o finanţare de 150.000 de euro şi trei oameni. Astăzi suntem 50. Nu am luat runde uriaşe – sub 3 milioane în total – şi am mers pe un model hibrid: venituri Ă investiţii.”
• „Ideile sunt peste tot. Diferenţa o face execuţia: să ajungi la client, să livrezi ce ai promis şi să marchetezi corect.”
Panel I

Temele principale ale conferinţei dedicate inovaţiei
1. Cum stimulăm inovaţia în securitatea cibernetică?
Speakeri:
• Cristian Iordache – Director of Product Marketing, Business Solutions, Bitdefender
• Răzvan Costache – Director of Innovation, Consumer Solutions, Bitdefender
2. De la produs la proces: cum redefineşte PepsiCo inovaţia în industria bunurilor de larg consum
Speaker:
• Radu Berevoescu – General Manager, PepsiCo East Balkans
3. Inovaţia, motorul schimbării
Panel cu:
• Bogdan Iliescu – Director Comercial, NUSCO
• Lucia Stoicescu – Country Manager, Wonderful Romania
• Flavia Husar – Cofondator & Chief Innovation Officer, Innovation Labs
• Dan Huru – CEO & Cofondator, MeetGeek.ai
CSR-ul, de la gesturi punctuale la strategii care schimbă comunităţi
„Responsabilitatea nu e trend, ci angajament de durată” este ideea dezbătută în cadrul panelului dedicat din cadrul conferinţei BUSINESS Magazin, ediţia 2025. Trăim într-o perioadă în care sustenabilitatea, grija faţă de comunităţi şi etica în afaceri sunt, uneori, folosite ca simple etichete. Însă adevărata valoare stă în consecvenţă, în capacitatea de a transforma intenţiile bune în rezultate reale. Oamenii şi organizaţiile care fac diferenţa zi de zi, prin proiecte care lasă urme vizibile, nu doar impresii trecătoare, sunt tot mai numeroşi. Sunt iniţiative care inspiră, implică şi construiesc viitorul pe baze solide, iar responsabilitatea devine un angajament autentic, care schimbă comunităţi şi vieţi.
Florentina Ion — Fondator & CEO, Didactica Publishing House (DPH)
• „Cred că responsabilitatea despre care vorbim trebuie să fie un atribut al persoanei, nu neapărat al companiei, pentru că în momentul în care acesta este o însuşire a persoanei, automat se extinde în abordarea companiei.”
• „Încă de la începutul activităţii Didactica Publishing House, în centrul atenţiei mele a fost educaţia copiilor şi educaţia din diverse perspective.”
• „Unul din programele care funcţionează încă de la început este acela de a atrage copiii către lectură, pentru că în primul rând cartea este cea care îi aduce pe copii către educaţie chiar de la o vârstă fragedă.”
• „Trebuie să dezvoltăm în viaţa copiilor valorile umane şi responsabilitatea.”
• „În cazul nostru, cel mai important proiect din sfera responsabilităţii sociale de leagă de dotarea <Colţurilor de lectură> în şcoli din mediul rural. Într-una din şcoli, la inaugurarea proiectului, au venit cam 200 de copii, care erau entuziasmaţi să vadă că pentru prima dată în satul lor exista o mică bibliotecă.”
• „Am început cu un buget de aproximativ 100.000 lei anual, iar în 2024 suma alocată a fost de aproximativ 300.000 lei.”
• „Ne dorim să ajungem la cel puţin 200 de colţuri de lectură în următorii ani.”

Marilena Bărliga — Director, Divizia Market Management & Comunicare, Allianz-Ţiriac
• „Atunci când eşti parte dintr-o companie mare, internaţională, activitatea de CSR nu se leagă doar de persoana care gestionează un proiect, ci este este în linie cu o strategie globală.”
• „Ne uităm la proiecte mari, care sunt scalabile, care ar putea să facă diferenţa în societatea românească şi în comunitatea din România.”
• „Este dificil să spui NU atunci când primeşti o solicitare pentru o investiţie care nu are legătură cu direcţiile tale strategice.”
• „Campusul Lumya era perfect aliniat cu ceea ce credem că putem să facem în zona de Cesar.”
Angela Galeta — Director, Fundaţia Vodafone
• „Responsabilitatea socială este un angajament pe termen lung şi nu neapărat un un trend.”
• „Rata mortalităţii infantile în România era de 10‰ (...) acum am ajuns la 6,4‰ dar tot este mare, este dublă faţă de media Uniunii Europene. Mai sunt multe lucruri de făcut. Ce am observat este că nu poţi face bine cu forţa. Şi am ales să ne implicăm, să dotăm secţii de neonatologie din spitale mai mari sau mai mici, care au fost interesate, unde medicii – deşi nu este treaba lor – au căutat finanţare.”
• „Am reuşit să ducem soluţia de telemedicină pe care am dezvoltat-o în 23 de secţii de neonatologie din toată ţara. Datorită soluţiei de telemedicină, a fost salvat un domn care apelase iniţial 112. Vorbind despre impact, nu putem măsura doar în cifre - o viaţă este la fel de importantă.”
• „Doar 24% din populaţia României are abilităţi digitale de bază, faţă de 58% cât este media Uniunii Europene.”
• „Suntem prezenţi în România de 27 de ani. Am investit peste 38 de milioane de euro în proiecte pentru comunitate, prin Fundaţia Vodafone.”

Roxana Vârgă-Ştefănescu — Impact & Sustainability SEE Coordinator, Glovo
• „Strategia de CSR vizează impactul social şi de mediu şi facem paşi prin transformarea infrastructurii logistice într-un mecanism de sprijin comunitar. Programul social Glovo Access... a venit ca un răspuns natural (...) de a re-distribui resursele într-un mod rapid, eficient, şi pentru a combate risipa alimentară.” „În România, în 2024, noi am livrat peste 1,1 milioane de mese sociale. (...) La nivel global, în anul tecut, prin acest proiect, au fost livrate peste 7 milioane de mese sociale, ceea ce se traduce şi prin mai mult de 3.000 de tone de alimente salvate de la risipă.”
Marian Pavel — Country Manager, Rezolv Energy
• „Rezolv Energy a beneficiat de expertiza acţionarului nostru Actis, un fond de investiţii care dezvoltă energie regenerabilă la nivel global. De la lansare, direcţia strategică a fost clară: o abordare focusată pe sustenabilitate în tot ceea ce înseamnă portofoliul nostru de proiecte.”
• „Noi activăm în producţia de energie electrică din surse regenerabile, deci suntem parte din tranziţia către energie curată. Dar nu este suficient ca produsul final – energia – să fie verde. Este foarte important şi CUM ajungi acolo.”
• „Proiectul nostru eolian de la Buzău, VIFOR, are 461 MW instalaţi. Ca ordine de mărime, un reactor de la Cernavodă are 700 MW. Va fi cel mai mare parc eolian construit în România în ultimii zece ani.”
• „Finanţarea vine cu standarde stricte de mediu şi sociale: IFC, BERD, bănci comerciale. Toţi aceşti finanţatori cer bune practici, iar noi aplicăm aceleaşi rigori şi în relaţia pe termen lung cu clienţii noştri.”
• „Raportările sunt dificile, dar totul pleacă din faza de planificare: planuri de acţiune socială, planuri de mediu, reconversie a forţei de muncă, indicatori de sănătate şi siguranţă.”
„Am lansat, împreună cu un ONG din Bulgaria, un accelerator pentru startup-uri din energie. Oferim mentorat, asistenţă juridică, project finance şi know-how real, ca ideile să poată sta pe picioarele lor.”
Panel II

Responsabilitatea, noul model de leadership: Responsabilitatea nu e trend, ci angajament de durată
Speakeri
• Florentina Ion, Fondator & CEO, Didactica Publishing House (DPH)
• Marilena Bărliga, Director Divizia Market Management & Comunicare, Allianz-Ţiriac
• Angela Galeta, Director, Fundaţia Vodafone
• Roxana Vârgă-Ştefănescu, Impact & Sustainability SEE Coordinator, Glovo
• Marian Pavel, Country Manager, Rezolv Energy
10 diplome pentru 10 inovaţii & proiecte de CSR din ediţia 2025 a catalogului BUSINESS Magazin
În cadrul evenimentului, au fost acordate zece premii pentru companiile care au inclus proiecte în anuarul dedicat inovaţiei şi sustenabilităţii, lansat de BUSINESS Magazin în luna septembrie:

Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













