Militarizarea granitei cu Mexicul, ca sa-i impiedice pe imigrantii ilegali sa intre in SUA, e doar partea vizibila a unei povesti care poate ca sfarseste in intrigile electorale de la Washington, dar de inceput incepe cu schimbarile politice din lumea latinoamericana ale ultimilor ani.

Sa aduci Garda Nationala sa pazeasca granita e o solutie gen Band Aid, nu ceea ce ne trebuie noua, a zis Arnold Schwarzenegger, unul din cei mai faimosi imigranti ai Americii si guvernatorul unuia din statele americane cele mai invadate de imigranti ilegali, California. Nu ca n-ar trebui intarita securitatea la granita, spune Schwarzenegger - dar e nevoie de o solutie permanenta, nu de dislocari de trupe care in cele din urma tot or sa fie retrase.

Om cu simtul show-ului, guvernatorul Californiei n-a comparat degeaba militarizarea granitei mexicane cu un spectacol caritabil unde vedetele canta ca sa faca lumea mai buna. La jumatatea lui mai, presedintele Bush a cerut Congresului, aflat deja de cateva luni bune in lupta cu legea imigratiei, aproape 2 miliarde de dolari in plus pentru un plan pe doi ani de securizare a granitei, care prevede si trimiterea in statele de la granita cu Mexicul a 6.000 de militari din Garda Nationala, pe langa constructia unui zid de securitate ultratehnologizat, demn de zidul ridicat de Israel ca sa-i impiedice pe palestinieni sa intre cu bombele pe teritoriul lui.

Discursul lui Bush cu aceasta ocazie, exprimand un respect deosebit la adresa imigrantilor in cautarea unei vieti mai bune in SUA, venea dupa o zi de 1 mai (sau Mai) remarcabila prin protestul original organizat de militantii pro-imigratie, care au organizat "Ziua fara imigranti", cerandu-le tuturor imigrantilor din State sa nu mearga la munca sau la scoala si sa nu cumpere nimic, ca sa scoata in evidenta astfel rolul economic al strainilor stabiliti de-a lungul vremii, oficial sau nu, in tara tuturor posibilitatilor. Protestul avea ca scop tocmai sa determine Congresul sa adopte o lege a imigratiei mai liberala - iar George W. Bush a receptat bine semnalul, declarandu-si in discursul din 15 mai sprijinul pentru legiferarea posibilitatii ca strainii fara acte sa poata dobandi cetatenie americana in anumite conditii, dupa cel putin cinci ani de sedere in State.

Caci imigranti ilegali nu sunt numai cei ce au trecut de cateva luni granita dinspre Mexic si habar n-au englezeste. New York Times a dat exemplul unui participant la una din demonstratiile de 1 mai, Felix Velásquez, un salvadorian de 42 de ani care munceste in SUA de 27 de ani si e in curs de dobandire a cetateniei. "Cum sa ma mai intorc de unde am venit? Am venit aici cand aveam 17 ani si viata in tara asta e tot ce cunosc mai bine", a spus Velásquez, echipat cu o sapca de baseball cu emblema Yankees si cu un steag american in mana.

Deocamdata, lucrurile nu sunt transate: in decembrie trecut, Camera Reprezentantilor a aprobat o "reforma a imigratiei" care instituie masuri punitive nu numai impotriva imigrantilor ilegali, dar si a celor care le ofera asistenta, de la personalul medical pana la ONG-urile caritabile, si exista inclusiv propunerea ca angajatorii sa fie pedepsiti daca sunt dovediti ca au dat de lucru unui strain, stiind ca acesta n-are acte in regula. Senatul insa s-a tot luptat pe parcursul ultimelor luni sa ajunga la o forma mai umana a legii, iar presedintele Bush chiar a insistat acum ca imigrantilor ilegali trebuie "sa li se respecte demnitatea" si sa li se dea o sansa de a se bucura de visul american.

Cum era insa de asteptat, ceea ce Bush a numit "un pachet cuprinzator" de reglementari (care sa impace adica asprimea carantinei fata de clandestini cu sansa integrarii, in conditii oricat de restrictive) n-a facut decat sa-i intoarca impotriva atat tabara democratilor, prin definitie liberala si aparatoare a drepturilor pentru orice fel de minoritate, cat si pe cea a republicanilor duri, mai ales a politicienilor din sud, confruntati direct cu afluxul de latinoamericani care, ce-i drept, accepta orice fel de munca, dar nu stiu englezeste si uneori ajung sa ia locul americanilor fara calificare dispusi sa accepte si ei munci inferioare. Pentru a-i stavili pe clandestini, in conditiile in care statul federal, iata, n-a reusit s-o faca pana acum, sudistii si-au organizat singuri apararea, intr-un soi de brigazi formate din cetateni inarmati, asa-numitii "Minutemen", care patruleaza la frontiera si raporteaza granicerilor intrarile ilegale de straini. Astfel incat promisiunea Marelui Zid de Securitate a venit din partea presedintelui tocmai ca sa linisteasca temerile acestei categorii de electorat caruia Bush ii datoreaza in mare masura realegerea sa la Casa Alba.

Pana acum, Senatul a votat deja in favoarea ridicarii zidului; este insa de asteptat ca orice fel de compromis intre Camera si Senat pe tema legii imigratiei sa nu poata multumi pe nimeni. Democratii si in general americanii cu vederi liberale, la care se adauga imigrantii insisi, estimati undeva intre 11 si 12 milioane, vad in ce-a fost adoptat pana acum o victorie a sudistilor conservatori si xenofobi, o premisa a ghetoizarii si a deportarilor legale, incalcarea principiilor democratice esentiale ale Americii si asa mai departe; o parte a republicanilor si electoratul cu vederi conservatoare socotesc, dimpotriva, ca Bush capituleaza in fata imigrantilor. Iar situarea politicienilor in aceasta disputa va cantari destul de greu in perspectiva alegerilor partiale din noiembrie, de la jumatatea mandatului - si inca mai departe, in perspectiva alegerilor prezidentiale din 2008. John McCain, senator de Arizona si unul din principalii candidati la nominalizarea republicana in locul lui Bush, a lansat deja o campanie nationala in sprijinul ideii ca imigrantilor ilegali sa li se permita sa ramana in SUA legal, cu permise de munca provizorii, dar cu posibilitatea de a castiga dreptul la cetatenie.

Faptul ca un republican a gasit in chestiunea imigratiei un mod de a castiga teren electoral cu arme si argumente specifice democratilor dovedeste ca taberele pro si contra imigrantilor sunt mai complicate decat par. Un contingent republican important, compus mai ales din elita de business din sud, dar si din alte state, sustine legalizarea sederii clandestinilor din pur interes economic, pentru simplul motiv ca imigrantii ilegali sunt mana de lucru ieftina si flexibila, in orice caz mult mai ieftina si mai flexibila decat americanii.

Desigur, preocuparea pentru respectarea legii in zonele de granita sau ingrijorarea retorica pentru dumping-ul strainilor pe piata locala a muncii (tema asa de cunoscuta europenilor) predomina in discursul public, pentru ca politicienii sau comentatorii conservatori n-au nici un interes sa recunoasca deschis avantajele economice ale prezentei imigrantilor. De unde si tonul extrem de critic al comentariilor la adresa incercarii lui Bush de a gasi un compromis acceptabil pentru toti (un invitat la un talk-show radio a zis chiar ca discursul prezidential din 15 mai "e ca o scrumbie in lumina lunii - cu cat te apropii de ea, cu atat miroase mai rau").

Lucrurile s-au incins si mai tare cu o saptamana mai tarziu, cand Senatul a votat limba engleza ca "limba unificatoare" a SUA, interzicand documentele federale redactate in alte limbi sau uzul altor limbi in serviciile federale. Liderul minoritatii democrate din Senat, Harry Reid din Nevada, a calificat drept rasista decizia, iar Ken Salazar, democrat de Colorado de origine hispanica, a etichetat-o chiar drept antiamericana. Este prima oara cand Statele Unite, unde se vorbesc 336 de limbi, capata o limba oficiala si inca intr-un moment cand statisticile spun ca peste 47 de milioane de americani vorbesc acasa alte limbi decat engleza, iar aproape 30 de milioane din total vorbesc spaniola (sau "spangleza", daca doriti).

In mod inutil, tot un hispanic - procurorul general Alberto Gonzales - a tinut sa-i ia apararea presedintelui Bush, sustinand ca acesta s-a opus constant oficializarii limbii engleze ca limba nationala. Dar Gonzales nu i-a consolat cu nimic pe hispanicii din SUA, alarmati ca Washingtonul ii ataca acum si simbolic, nu numai cu ziduri de securitate si cu Garda Nationala.

Partea cu adevarat interesanta a povestii incepe insa dincolo de granita cu Mexicul, principala tara furnizoare de clandestini, unde prima figura intalnita in cale e aceea a presedintelui Vicente Fox, un adevarat vulpoi in relatiile cu SUA. Fox a spus ca ideea zidului de securitate e "rusinoasa" si ca vecinul de la nord nu vrea sa recunoasca "enorma contributie" a lucratorilor mexicani la economia americana. Presedintele n-a mai pomenit insa si de cealalta contributie a concetatenilor sai la economia americana: in ianuarie, de pilda, politistii mexicani insisi au descoperit un tunel subteran cu o lungime de peste un kilometru, pe sub frontiera intre SUA si Mexic, prin care erau livrate droguri pentru traficantii din California. Drogurile (politistii au confiscat cu acea ocazie 60 de valize cu marijuana, in total doua tone de marfa) erau transportate printr-o conducta cu diametrul de 1,5 metri, sapata la 25 de metri adancime sub pamant.

Descoperirea ar fi trecut poate neobservata (cand vorbesc de trecerile ilegale de frontiera, politicienii americani se refera la imigranti exclusiv ca forta de munca neautorizata, nu ca posibili purtatori de substante ori mesaje interzise) daca acelasi Vicente Fox n-ar fi venit in aprilie cu o idee complet revolutionara pentru piata mondiala a drogurilor si a turismului deopotriva - sa legalizeze posesia de cocaina, heroina, marijuana si ecstasy in cantitati marunte, pentru uz personal (de pilda, 25 de miligrame de heroina sau 5 grame de marijuana). Initiativa, aprobata de Congresul mexican, nu mai astepta decat promulgarea, cand Fox s-a razgandit pe neasteptate, la inceputul lui mai, dand ocazia unor infinite speculatii despre presiunile la care ar fi fost supus presedintele de catre Washington. La Ciudad de México, explicatia oficiala a fost ca membrii Congresului s-au razgandit si vor sa restranga liberalizarea doar la dependentii de droguri dovediti.

Presa americana incepuse deja sa examineze cu groaza consecintele, notand ca deja la Ciudad Juárez, de partea mexicana a granitei cu Texasul, adolescentii americani umplu barurile si cluburile, fiindca in Mexic nu se respecta legea de interzicere a vanzarii de bautura tinerilor sub 18 ani. Cu atat mai importante ar fi fost consecintele pentru cautatorii de narcotice la liber, nu numai americani, care ar fi invadat Mexicul a doua zi dupa liberalizare. Fiindca, desi guvernul a explicat oficial initiativa prin nevoia de a gasi o cale mai rapida de anihilare a traficului marunt de droguri (pentru ca liberalizarea partiala ar fi fost compensata de pedepse mai drastice pentru angrosistii de narcotice, ca sa spunem asa), interpretarea cea mai credibila pentru presa americana a fost ca Vicente Fox vrea pur si simplu sa relanseze economia mexicana.

Analistii au remarcat ca legalizarea posesiei de droguri pentru uz personal ar fi facut din Mexic tara cu cea mai liberala legi-slatie in materie si un paradis al "turismului narcotic" gratie mai ales pozitiei de vecinatate in raport cu piata Statelor Unite. Dar sa aruncam o privire mai spre sud, unde incepand din ianuarie, conduce Bolivia primul presedinte amerindian al tarii, Evo Morales, fost lider sindical al plantatorilor de coca, devenit ulterior politician socialist. Dincolo de haina lui din par de lama si de ceremoniile religioase colorate de la investitura, Morales a atras atentia prin promisiunea stangista de a nationaliza sectorul de exploatare a gazelor, amenintand astfel cu expulzarea din tara companii straine de talia Petrobras, Repsol, Total sau British Gas. Iar de 1 Mai, bolivianul si-a tinut promisiunea, spre consternarea UE si a comunitatii internationale de business, care se asteapta ca si celelalte planuri ale noului presedinte sa se indeplineasca, respectiv nationalizarea sectorului minier, silvic si a altor activitati unde sunt implicati investitori straini.

Proiectele lui Morales de a-i indeparta pe straini de cele mai importante industrii ale Boliviei, a doua tara din America Latina din punctul de vedere al zacamintelor de gaze dupa Venezuela, a facut sa treaca neobservat celalalt proiect sau, mai bine zis, o amenintare a presedintelui amerindian. Don Evo a avertizat la un moment dat ca va liberaliza comertul cu narcotice (probabil avea in vedere ceva inca mai radical decat avea sa propuna Vicente Fox). Comentatorii au vazut intr-o astfel de declaratie un fel de incercare a marii cu degetul din partea unui fost lucrator in bransa, care cu siguranta ar fi ajuns la putere gratie influentei plantatorilor si a traficantilor din tara lui sau din vecini, care acum si-ar cere plata.

Deocamdata, lucrurile n-au mers mai departe de un fel de circ ciudat: Morales a criticat politica "imperialista" a SUA care se incapataneaza sa ceara eradicarea plantei "sacre" de coca, iar cand secretarul de stat american Condoleezza Rice a vizitat Bolivia, in martie, i-a daruit ostentativ-ironic o chitara din Anzi decorata cu un strat de frunze de coca, justificand ca el e muzician si ca a vrut sa-i ofere ceva reprezentativ. Dar faptul ca presedintele mexican n-a reusit sa i-o ia inainte bolivianului in liberalizarea uzului de stupefiante nu spune nimic: spre deosebire de Mexic, economie evoluata si legata de SUA nu numai prin exportul de imigranti, ci si prin relatiile din NAFTA (acordul nord-american de comert liber), Bolivia nu datoreaza nimic SUA si isi poate permite masuri de genul nationalizarii sau al incurajarii plantatorilor de coca tocmai fiindca a ramas cea mai saraca tara latinoamericana.

Mergand mai departe, constatam ca Bolivia nu e singura, caci o sprijina cel mai important personaj din zona - Hugo Chávez, presedintele Venezuelei, tara cea mai bogata in petrol si gaze de pe continent. Ca mai deunazi Gaddafi al Libiei, cu planuri de unificare a Africii sub conducerea lui, Chávez viseaza la o unitate a Americii Latine sub steagul ideologic al luptei cu imperialismul SUA si al introducerii socialismului in toate tarile vecine. In ianuarie, imediat dupa alegerea in functie a lui Morales, Chávez a acuzat CIA ca a organizat furtul si distrugerea unor rachete sol-aer boliviene in 2005, pentru ca acestea sa nu ajunga in mainile noului presedinte al tarii, ale carui convingeri de stanga ar fi ingrijorat inca de pe atunci administratia americana. "SUA au furat rachete din Bolivia, sunt hoti internationali", a spus Chávez la o reuniune a sefilor de state din Venezuela, Argentina si Brazilia. Liderul de la Caracas a promis, cu aceeasi ocazie, ajutor financiar si asistenta tehnica Boliviei pentru construirea unor sosele si spitale.

Bun instigator la diverse actiuni de sfidare a Statelor Unite, Chávez n-a putut decat sa se bucure de decizia lui Morales de a nationaliza exploatarile de gaze, decizie pe care dupa toate probabilitatile chiar o va rasplati cu petrodolari. Venezueleanul ameninta el insusi Washingtonul de cate ori are ocazia ca va intrerupe livrarile de titei si declara pe toate drumurile ca pretul petrolului va ajunge la 100 de dolari pe baril, sperand sa influenteze astfel piata, dar si sa-si demonstreze forta in fata vecinilor sai de pe continent. Si cu toate ca vorbaria colorata a lui Chávez n-o iau in serios decat altermondialistii de prin SUA ori Europa, expertii americani au inceput deja sa atraga atentia, in limbajul lor sec, asupra unui esec al politicii externe a SUA in America Latina, zona unde in ultima vreme s-au amplificat sentimentele antiamericane si instabilitatea politica implicata de prezenta unor guverne de stanga, ostile pietei libere.

Lipsa de control a Statelor Unite asupra continentului de la sud a fost acuzata inclusiv de oficialii americani, care au afirmat ca guvernul de la Caracas ar sprijini Cuba, gherilele columbiene si ar finanta miscarile radicale de stanga de pe continent. Pentru Columbia, unde conducatorii au o cu totul alta orientare ideologica decat Chávez (presedintele de acolo, álvaro Uribe, este socotit "omul lui Bush" in zona, chiar numit de acesta din urma "prieten" al sau), temerea cea mai mare e ca liderul venezuelean va continua sa sprijine din umbra gherilele FARC (Fortele Armate Revolutionare din Columbia), care urmaresc de ani buni sa schimbe regimul politic columbian. Iar pentru Ecuador si Peru e un avertisment: liderii de acolo se bucura de mult mai putina stabilitate politica si popularitate decat Chávez la el acasa si, ca atare, sunt vulnerabili fata de miscarile populiste de stanga din tarile lor. Cat despre presedintele Lula al Braziliei, simpatiile lui de stanga si populismul pregnant l-au recomandat deja ca pe un bun tovaras al lui Chávez de discutii asupra viitorului rosu al latinoamericanilor.

Au legatura toate acestea, asa cum sustin unii comentatori, cu inasprirea politicii SUA fata de imigratia ilegala de sorginte hispanica? Logica bunului-simt spune ca nu; inca o data, Mexicul nu-i Bolivia si nici macar Venezuela, iar punctul de vedere cel mai cunoscut al mexicanilor despre ei insisi (de altfel, indreptatit geografic) e ca hispanicii nord-americani n-au nici o legatura cu primitivii din cealalta America. Departe de a solidariza cu visurile socialiste ale vecinilor de la sud, concetatenii lui Vicente Fox aspira, dimpotriva, la o viitoare integrare inca mai accentuata cu Statele Unite, motivata economic, nu ideologic - un Pueblo sin Fronteras, cum se exprima grupul din Chicago cu acelasi nume, care sustine dreptul la cetatenie americana al imigrantilor mexicani.

Sau cel putin asa pare ca ar fi. Fiindca nu doar fermierul sudist care s-a uitat in ochii angajatilor lui mexicani stie ca in orice potential cetatean american de origine hispanica zace un suflet de rebel, razbunat macar verbal de diatribele lui Chávez la adresa lui Bush ori de cadoul cu coca al lui Morales pentru Condoleezza Rice. Visul american sau un vis american exista in continuare pentru clandestinii care trec granita inca nepazita de viitorul zid cu senzori si de Garda Nationala. Numai ca nu-i prea clar despre ce America e vorba.